Primăria Brașov a semnat contractul pentru benzile de circulație dedicate transportului în comun

Primăria continuă investițiile în infrastructura dedicată mobilități sustenabile, prin transformarea transportului public în principala soluție de deplasare în interiorul orașului. Astfel acesta devine mai atractiv prin calitatea serviciului oferit și prin viteza de deplasare a mijloacelor de transport în comun. La sfârșitul săptămânii trecute, Municipalitatea a semnat contractul de lucrări pentru proiectul ,,Amenajare benzi dedicate transportului public în Municipiul Brașov și trotuare adiacente”. Este primul proiect al municipalității prin care se vor crea culoare speciale pentru transportul în comun și, odată cu creșterea vitezei medii de deplasare a vehiculelor de transport public de călători, va crește și interesul brașovenilor pentru acest tip de transport, care, la orele de vârf, îi va ajuta să ajungă mai repede la destinație.

Investiția face parte din programul municipalității de trecere spre o mobilitate verde, care să ofere condiții de deplasare mai bune decât cu propriul automobil. Primele trei benzi vor fi amenajate pe traseul linei 5, în ambele sensuri, între terminalul Poienelor și cel de la Stadionul Municipal, precum și pe b-dul Victoriei, care va asigura legătura cu gara.

Citeste și:  Brașov: Rețea medicală solidă, dar spor natural negativ în 2023. Bolile cardiovasculare, principala cauză de deces

Amenajarea acestor benzi va fi realizată de către asocierea dintre RS Activ și Comprest, valoarea lucrărilor fiind de 11,6 milioane de lei.

,,Brașovul trece la o nouă etapă în ceea ce privește tranziția spre o mobilitate verde, una care pune în prim plan cetățeanul, în locul mașinii. Zilele trecute am semnat contractul de lucrări pentru amenajarea de benzi dedicate transportului în comun, investiție care va schimba profund modul în care ne raportăm la nevoile de deplasare. Faptul că autobuzele electrice și troleibuzele vor avea prioritate față de autoturismele proprii va fi încă un impuls pentru a utiliza acest tip de transport. Brașovul are nevoie de astfel de investiții pentru a putea să le oferim cetățenilor soluții alternative de transport, pentru a putea avea un oraș cu aer mai curat, un oraș mai prietenos cu cetățenii săi. Odată cu ordinul de începere a lucrărilor, firma are la dispoziție maxim 8 luni să amenajeze aceste benzi, astfel că avem toate șansele ca din acest an mijloacele de transport în comun să ajungă mai repede și mai sigur la destinație”, a declarat primarul Allen Coliban.

Traseele destinate circulației transportului public pentru care se amenajează benzi dedicate sunt:

Citeste și:  Bursa locurilor de muncă de la Brașov: Succes în angajarea a peste 350 de persoane și implicarea elevilor în explorarea pieței muncii

1. Sensul Astra – Bartolomeu: terminal transport public Poienelor – Calea București – Str. Toamnei – B-dul M. Kogălniceanu – Str. Iuliu Maniu – Str. N. Iorga – Str. Lungă – Calea Făgărașului – terminalul de transport public Bartolomeu (Stadion Municipal);

2. Sensul Bartolomeu – Astra: Calea Făgărașului – Str. Lungă – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Calea București – terminal transport public Poienelor;

3. B-dul Victoriei, pe ambele sensuri, între B-dul M. Kogălniceanu – terminalul de transport urban Gară.

Lungimea traseului benzilor dedicate, cumulată pentru cele 3 trasee, este de aproximativ 12,68 km.

Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 3-4 metri și o adâncime de 4-6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 49.475 mp  metri pătrați a unui covor asfaltic nou. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă.

Citeste și:  Pilotul brașovean Octavian Ciovică a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, în primă instanță

Se vor reabilita trotuarele adiacente traseului benzilor, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluriri.

În zonele de intersecție cu străzile secundare sau la intrarea și ieșirea din sensurile giratorii, benzile dedicate vor fi colorate și marcate cu mesajul internațional ,,BUS Only ” (Doar pentru autobuz). De asemenea, separarea benzilor dedicate se va face, în funcție de posibilitățile din fiecare zonă de pe traseu, prin benzi rezonatoare sau semisfere de cauciuc.

Valoarea totală a lucrărilor este de 11.563.870,11 lei fără TVA lei, fără TVA, termenul de execuție a lucrărilor fiind de 8 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.