Primăria Brașov caută doi specialiști pentru Compartimentul de Relații și Inovare Comunitară

Primăria a lansat astăzi procedurile de recrutare a doi specialiști în cadrul Compartimentului de Relații și Inovare Comunitară, departament nou-înființat.

Obiectivele acestui departament sunt asigurarea a unei comunicări eficiente între Primăria Brașov și reprezentanții societății civile, grupurilor civice, asociațiilor profesionale, mediului de afaceri, mediului școlar și universitar, precum și cetățenii interesați de implicarea în dezvoltarea orașului; consultarea tuturor părților interesate și obținerea consensului populației pentru proiectele majore ale Brașovului; aplicarea prevederilor legislative privind transparența decizională, și creșterea gradului de implicare al cetățenilor în proiectele de dezvoltare ale Brașovului.

„Un oraș puternic este clădit pe o comunitate puternică, iar administrația locală trebuie să deschidă porțile și să creeze punțile de dialog cu comunitatea. Astăzi am scos la concurs două posturi din cadrul Biroului de Relații și de Inovare Comunitară, birou care va avea ca scop legătura între societatea civilă brașoveană, mediul de afaceri, mediul academic, și partea administrativă. Îmi pun mari speranțe în acest compartiment din cadrul Primăriei Brașov, pe care l-am creat imediat după preluarea mandatului, și vă invit pe toți să contribuiți în a clădi o relație nouă, solidă, între municipalitate și comunitatea brașoveană “, a spus primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Curtea Constituțională are termen până joi să VALIDEZE rezultatele alegerilor prezidențiale

Candidații pentru cele două posturi trebuie să fie cetățeni români sau ai unei țări UE, să aibă domiciliul în România și să cunoască limba română, trebuie să aibă studii superioare în domeniile drept, comunicare sau sociologie, și să aibă 4 ani, respectiv 1 an de vechime în muncă. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 26 ianuarie, iar proba scrisă va avea loc în 4 februarie.

Ce doi specialiști vor avea atribuții în mai multe domenii, printre care: elaborarea de strategii privind procesele de implicare a cetățenilor; dezvoltarea programelor de voluntariat și programe de practică pentru studenți în cadrul Primăriei Municipiului Brașov și al instituțiilor din subordine; coordonarea procesului anual de bugetare participativă al Primăriei Municipiului Brașov; crearea grupurilor de lucru și clusterelor pe diferite proiecte ale Primăriei Municipiului Brașov; organizarea periodică de dezbateri și consultări publice, implementarea mecanismelor de sondare a opiniei publice, consultare cu cetățenii Brașovului și alte procese participative inovative, dezvoltarea și administrarea unor platformele online și aplicațiile informatice de consultare a cetățenilor, dezvoltarea și coordonarea de grupuri, pagini, forumuri în social media pentru asigurarea unei comunicări directe între Municipalitate și cetățenii Brașovului; elaborarea planului de co-finanțare a propunerilor de proiecte primite din partea societății civile și căutarea de surse de finanțare în acest sens, pe direcția inovării sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.