Primăria Brașov continuă investițiile în creșterea calității serviciilor din educație oferite copiilor brașoveni, prin implementarea de proiecte de construire sau modernizare unități de învățământ. Pe lângă obiectivul de a implementa cel mai ambițios program dedicat construcției de creșe și grădinițe din ultimii 30 de ani, primăria a demarat procedurile pentru eficientizarea energetică a șapte grădinițe, care vor beneficia de izolare termică și soluții eficiente de iluminat, sisteme de producere a energiei prietenoase cu mediul, iar aerul curat din sălile de clasă va fi asigurat prin intermediul unor ventilatoare cu recuperarea de căldură.
,,Educația este una dintre principalele priorități pentru noi, pentru că un sistem de învățământ de calitate este unul dintre principalii piloni pe care se bazează dezvoltarea sănătoasă a unei comunități. Continuăm proiectele de construire a noi unități de învățământ, dar investim și în cele existente pentru a le aduce la nivelul pe care îl merită copiii și tinerii brașoveni. Am demarat proiectele de eficientizare energetică pentru 7 grădinițe, care înseamnă izolarea termică a fațadelor cu vată bazaltică, termo și hidroizolarea acoperișurilor acolo unde este cazul, înlocuirea tâmplăriei de la uși și ferestre cu una eficientă energetic. Corpurile de iluminat vor fi tip LED, iar aceste unități de învățământ își vor produce atât apa caldă, cu ajutorul panourilor solare, cât și energia electrică, cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Totodată, vom dota aceste grădinițe cu recuperatoare de căldură, pentru o împrospătare permanentă a aerului fără pierderi de căldură. Construim viitorul copiilor noștri prin cea mai bună infrastructură educațională, folosind soluții prietenoase cu mediul”, a precizat primarul Allen Coliban.
În program sunt incluse grădinițele nr. 1, 2, 10, 13, 21A, 34 și grădinița Aprily Lajos.
La șase dintre acestea a fost finalizată Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), etapă ce precede elaborarea proiectului tehnic și obținerea autorizației de construire. Cea de a șaptea, Grădinița nr. 13, este în faza de elaborare DALI.
Grădinițele nr. 34 și Aprily Lajos sunt în faza de elaborare a proiectului tehnic (PT) și a documentației necesare obținerii autorizației de construire (DTAC).
Grădinițele nr. 1 și 10 sunt în faza de evaluare a ofertelor depuse pentru elaborarea PT-urilor și DTAC-urilor.
Pentru Grădinița nr. 2 a fost lansată procedura de achiziție a documentațiilor (DTAC și PT), termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 13 octombrie.
În perioada următoare va fi lansată procedura de achiziție și pentru Grădinița nr. 21 A.
După finalizarea DALI-ului la Grădinița nr 13, și această unitate de învățământ va trece la următoarea etapă, obiectivul primăriei fiind de a avea toate documentațiile pregătite la începutul anului viitor, pentru a accesa fondurile nerambursabile care vor fi disponibile.
Principalele lucrări constau în izolarea termică a anvelopei fiecărei clădiri, cu vată bazaltică, înlocuirea ușilor și ferestrelor cu tâmplărie cu performanță energetică ridicată, înlocuirea sistemelor de producere a energiei termice, a radiatoarelor (caloriferelor), înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu unele de tip LED. Producerea de agent termic se va realiza cu ajutorul panourilor solare și a pompelor de căldură, iar energia electrică va fi produsă de panourile fotovoltaice. Sălile de clasă vor fi prevăzute cu ventilatoare cu recuperatoare de căldură, astfel încât aerul să fie permanent proaspăt, dar fără pierderi de căldură.
În funcție de fiecare unitate de învățământ vor fi executate și alte lucrări, de exemplu parasolare retractabile pentru umbrire, schimbarea radiatoarelor din clase cu ventiloconvectoare cu funcționare la curent electric, care vor fi legate la sistemul de panouri fotovoltaice, refacerea acoperișului sau schimbare corpurilor de aer condiționat cu randament scăzut cu corpuri de aer condiționat tip invertor.