Primăria Brașov investește 7,5 milioane în dezvoltarea sportului de masă și a celui școlar

  • Municipalitatea investește 7,5 milioane în dezvoltarea sportului de masă și a celui școlar
  • 32 de terenuri de sport reabilitate sau noi, mii de echipamente pentru sălile de sport de la școli, achizițiile din acest an. Ele fac parte din  strategia municipalității în domeniul sportului

Primăria Brașov a lansat în această lună o serie de achiziții pentru reabilitarea terenurilor de sport din cartiere și pentru echipamente necesare desfășurării orelor de sport în școlile și liceele din Brașov. Aceste lucrări și dotări fac parte din strategia Municipalității pentru dezvoltarea sportului brașovean și aduc o nouă viziune în ceea ce privește sportul în cartiere, dar și în școli. Astfel, terenurile de sport nu mai sunt gândite doar ca niște spații pentru practicarea sportului, ci și ca spații de petrecere a timpului liber, de socializare. În același timp, suprafețele de joc sunt la nivel competițional, astfel încât practicarea sportului în cartiere sau la școală să fie la cel mai înalt nivel.

În ceea ce privește sportul școlar, pentru prima dată, municipalitatea a luat decizia de a dota toate unitățile de învățământ cu materialele și echipamentele de care au nevoie, astfel încât orele de sport să fie mult mai atractive pentru elevi.   

„Practicarea sportului – atât la nivel profesionist, cât mai ales la nivel de masa – înseamnă garanția sănătății unei comunității. Din păcate, tot mai mulți copii și tineri și-au pierdut interesul pentru mișcare, fie că vorbim de practicarea sportului în cartiere, fie că vorbim de orele de sport de la școală, iar asta afectează nivelul nostru de sănătate. De asemenea, și adulții au început să prefere petrecerea timpului în fața televizorului, în locul practicării sportului, ca relaxare. Motivațiile sunt diverse, de la reducerea importanței sportului în curricula școlară, la lipsa dotărilor și echipamentelor. Suntem într-o perioadă în care putem revigora practicarea sportului amator la nivelul Brașovului, mai ales că pandemia ne-a făcut să tratăm altfel nevoia de mișcare. De aceea, anul acesta și în următorii ani vom aloca fonduri importante pentru a crea condițiile necesare pentru ca brașovenii, indiferent de vârsta lor, să poată face sport. Toate aceste investiții și achiziții fac parte din strategia noastră pentru dezvoltarea sportului, strategie elaborată anul trecut. Brașovenii vor avea terenuri de sport care vor asigura condiții la nivel competițional, ca suprafață de joc și dotări, vom instala și sistem de nocturnă, iar acolo unde suprafața terenului permite, vor avea și o zonă în care se va putea socializa. Sperăm ca, odată cu finalizarea acestor lucrări, să organizăm și competiții între cartiere, astfel încât practicarea sportului să fie și o chestiune de orgoliu local. Și în ceea ce privește sportul școlar am adoptat o nouă strategie. Pe baza solicitărilor primite de la fiecare unitate de învățământ, vom dota școlile și liceele  cu tot ceea ce au nevoie, de la mingi de fotbal, baschet, volei sau rachete de tenis și badminton, la saltele și echipamente de fitness. Tot din acest an am început și programul de reabilitare a terenurilor de sport aparținânt unităților de învățământ; parte din cele 32 de terenuri de sport prevăzute în acest an  în programul de reabilitare sau amenajare sunt cele din curtea școlilor“, a declarat primarul Allen Coliban.

Vă reamintim că în 2021 a fost realizată Strategia de implicare și susținere a sportului de către Primăria Municipiului Brașov, un proiect realizat de Municipalitate în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov.

Citeste și:  Hans Leijtens, directorul executiv al Agenţiei Frontex, în vizită oficială în România

La baza acestei strategii a stat o anlaliză efectuată la nivelul municipiului pentru a identifica problemele cu care se confruntă sportul brașovean, plecând de la cel de masă și școlar, până la sportul de performanță. Specialiștii în management sportiv și în dezvoltarea sportului au analizat toate problemele care au avut ca efect scăderea, în ultimii 30 de ani, a dorinței brașovenilor de a practica sportul ca mijloc de relaxare, dar și a numărului celor atrași de sportul de performanță.

Printre soluțiile propuse sunt cele care vizează infrastructura, atât la nivelul sportului profesionist, cât și a celui de masă, o regândire a modului în care sunt amenajate terenurile de sport din cartiere, o nouă abordare a orelor de sport de la școală, astfel încât copiii și tinerii să beneficieze de cele mai bune condiții de pregătire și să poată practica diferite sporturi, și o coagulare a comunităților din cartiere sau de la școli și licee în jurul acestui fenomen, inclusiv prin organizarea de competiții sportive.

Citeste și:  Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice

Pentru a implementa măsurile prevăzute în această strategie, Primăria a lansat o serie de achiziții, unele aflate în faza de licitație, altele în faza de evaluare a ofertelor.

Astfel, săptămâna trecută (25 mai) Primăria a lansat procedura pentru furnizarea şi montarea de suprafeţe sintetice pentru terenurile de sport din municipiul Braşov, o achiziție în valoare de 3.249.684,68 lei + TVA.

Obiectul acestei achiziții este amenajarea suprafețelor de joc pentru 32 de terenuri de sport, dintre care 3 vor fi terenuri de baschet pe care vor fi montate module de polipropilenă, agrementate de FIBA (Federația Internațională de Baschet), iar alte 7 terenuri de baschet vor beneficia de o suprafață de joc din tartan. La acestea se adaugă gazon sintetic pentru 5 terenuri, iar 10 terenuri vor fi amenajate  pentru practicarea mai multor sporturi. Tot în cadrul acestei proceduri vor fi amenajate și 6 piste de alergare din tartan, cu 2 sau 3 culoare. Cinci dintre piste vor fi amenajate în cadrul unor unități de învățământ, iar cea de a șasea va fi amenajată în parcul Tractorul. Această a șasea pistă face parte din programul de bugetare participativă, fiind unul dintre proiectele câștigătoare. Ea va avea o lungime de 930 de metri și se va putea alerga pe două culoare.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

Termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul achiziției este de 27 iunie, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate preț, în care oferta financiară reprezintă 80%, iar garanția extinsă, 20%.

O altă achiziție lansată tot săptămână trecută este cea pentru furnizarea şi montarea de garduri metalice pentru împrejmuirea a 25 de terenuri de sport. Valoare acestei achiziții este de 2.351.689 lei + TVA. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate preț, în care oferta financiară reprezintă 80%, iar garanția extinsă, 20%. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 30 iunie.

În paralel, serviciul de specialitate din primărie lucrează la documentația necesară pentru montarea instalațiilor de nocturnă la mai multe terenuri de sport.

De asemenea, zilele trecute, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru echipamente necesare desfășurării în condiții optime a orelor de sport.

Astfel, pentru achiziția a 1.716 mingi de fotbal, baschet, handbal și volei, cu o valoare estimată de 312.949,02 lei fără TVA, au fost depuse trei oferte.

Pentru achiziția a 711 rachete de tenis și badminton, și a 308 mingi de tenis și 957 de fluturași, cu o valoare maximă de 263.417,09 lei fără TVA, au fost depuse 4 oferte.

În ceea ce privește achiziția a 241 de saltele de gimnastică, în valoare de 89,716,81 lei fără TVA, două companii și-au depus ofertele pentru furnizarea acestor materiale.

La categoria echipamentelor de fitness, cu o valoare estimată de 89.760,50 lei fără TVA, o singură companie s-a arătat interesată de furnizarea de mingi medicinale, gantere și benzi elastice.                      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.