
Municipalitatea Brașov va renunța la 170 de ecoinsule din 275 pentru care a obținut finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Decizia urmează să fie aprobată vineri în ședința de Consiliu Local și a fost anunțată încă din iulie de viceprimarul Lucian Pătrașcu.
Potrivit Radio România Brașov, Pătrașcu a explicat că analizele au arătat probleme majore pentru ecoinsulele de tip 1, 2 și 3 și că multe amplasamente nu respectau criteriile de eligibilitate ale proiectului. Peste 100 de ecoinsule au fost deja montate, însă municipalitatea a primit peste 150 de sesizări privind disfuncționalități.
În continuare, doar 4 ecoinsule vor fi achiziționate. În municipiul Brașov există 404 platforme de deșeuri, dintre care la 220 sunt amplasate deja ecoinsule.