Primăria caută brașoveni care să evalueze proiectele propuse în cadrul programului de bugetare participativă. Vezi condițiile…

Primăria Brașov invită pe cei interesați de dezvoltarea Brașovului și de implicarea în luarea deciziilor să facă parte din Comisia pentru Bugetarea Participativă. Prin programul de bugetare participativă cetățenii pot propune și pot alege proiectele pe care Municipalitatea trebuie să le includă în planul de investiții sau de lucrări, începând de anul viitor. Rolul acestei comisiei este de a evalua propunerile făcute de brașoveni, pentru a le identifica pe cele care respectă criteriile stabilite prin regulament și pot fi implementate de Municipalitate.

În cazul celor doi reprezentanți ai societăți civile, cei interesați trebuie să facă dovada fie că fac parte din organizații cu portofoliu solid în ceea ce privește dezvoltarea comunitară, fie că sunt persoane implicate civic, ori să dovedească experiență în facilitare comunitară sau să dovedească implicarea activă în rezolvarea problemelor comunitar-urbane.

În ceea ce-i privește pe cei doi experți independenți, aceștia ar trebui să aibă experiență relevantă pentru următoarele teme urbane: procese de democrație participativă (reprezintă un avantaj experiența în procese de bugetare participativă din alte orașe), implicare în alte practici participative și de strategii urbane, dezvoltare comunitară, intervenții urbane, ecologie urbană, mobilitate, drepturile cetățenilor și alte teme relevante pentru dezvoltarea armonioasă a orașelor. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de intenție este 12 noiembrie, ora 14.00.

Comisia pentru bugetare participativă va analiza fiecare proiect în parte, iar în urma acestei verificări, se va stabili lista proiectelor care sunt eligibile. Comisia va face o analiză tehnică şi juridică a propunerilor, va verifica conformitatea acestora cu standardele Regulamentului şi cu alte reglementări legale în vigoare, fezabilitatea tehnică cât și cea comunitară. Propunerile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot suferi ajustări tehnice din partea Primăriei Municipiului Brașov, dacă este necesar. Comisia va lua în calcul și proiectele cu potențial înalt de eligibilitate dar cu sincope în descriere, transmițându-le răspuns cu privire la sugestiile de îmbunătățire și termenul până la care propunerea poate fi modificată. În cazul în care inițiatorii modifică proiectele astfel încât să țină cont de recomandările Comisiei, acestea vor fi considerate eligibile și vor intra în etapa de vot din partea cetățenilor.

Vă reamintim că luni, 1 noiembrie, primarul Allen Coliban a lansat, în cadrul unei conferințe de presă, programul de bugetare participativă 2021-2022, care își propune să transforme Brașovul într-un oraș verde, mobil, relaxat, un oraș al comunităților.

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.