Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor de elaborare a proiectului tehnic şi a lucrărilor de execuție privind amenajarea complexului sportiv „Skatepark, Bmx Park, Roller Park“, în zona pasajului Fartec. Amenajarea acestui complex presupune construirea a 3 skatepark-uri tematice, cu zone destinate tuturor grupelor de vârstă, cu elemente specifice fiecăruia dintre cele 3 sporturi urbane.
,,Este un proiect așteptat de foarte mulți cetățeni: mii de brașoveni au solicitat amenajarea acestui skatepark încă de acum doi ani. Este unul dintre exemplele de implicare a cetățenilor în luarea deciziilor, pentru că această inițiativă a venit de la comunitatea skaterilor, rollerilor și a celorlalți practicanți de sporturi urbane. Apoi aceeași comunitate s-a implicat în realizarea documentațiilor inițiale, a participat la dezbaterile publice pentru susținerea acestui proiect și tot ea va fi cea care, cu siguranță, ne va ajuta în faza de implementare. Prin această investiție nu doar că răspundem unei nevoi reale a cetățenilor, dar și refuncționalizăm o zonă neutilizată, cea de sub pod, pe care o transformăm într-un loc care va aduce multă bucurie, mai ales tinerilor”, a precizat primarul Allen Coliban.
Descriere investiție, conform studiului de fezabilitate
Pump Track
Sub capătul de sud al pasajelor ce continuă Bulevardul Griviței, se propune amenajarea unui parc sportiv de tip Pump Track, cu o suprafață aproximativă de 825 mp. Acest traseu reprezintă un model de circuit des întâlnit printre practicanții sporturilor urbane, caracterizat de o serie de denivelări la nivelul suprafeței orizontale. Suprafața acestui traseu poate fi realizată atât din asfalt, cât și din beton, pentru o mai mare rezistență în timp.
La nivel de dotări, se propune construirea unei tribune, cu scopul de a oferi o imagine de la înălțime asupra circuitului, amplasarea unui food truck și a unei serii de mobilier specific spațiilor publice de reprezentare (potențiale concerte mici, festivaluri cu diferite tematici), grup sanitar și cișmea. Spațiul va fi dotat cu un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet. Tot din capitolul dotări, amintim și realizarea unor parcări de biciclete, amplasarea unui dulap de reparații/service și crearea unui panou care să ofere instrucțiuni de utilizare a zonelor sportive.
Jump Park
Sub capătul de nord al pasajelor ce continuă Blvd. Griviței, se propune amenajarea unui parc sportiv de tip Jump Park,cu o suprafață de aproximativ 1085 mp. Acest parc este compus din 2 elemente cu grade diferite de dificultate și caracteristici distincte. Suprafața parcului va fi realizată din beton, iar integrarea în context se va face prin taluzări cu vegetație.
Și pentru acest parc s-a prevăzut o tribună care să ocupe 3 laturi ale capătului de pasaje. Proiectul prevede pentru această zonă amenajarea unui spațiu de scuar, care să facă legătura cu zona verde existentă și să ofere o legătură dinspre Strada Grigore Ureche. La aceasta se adaugă un spațiu de tip piață publică, care să descarce circulația pietonală de pe pod prin intermediul unei rampe în spirală și să facă legătura cu zona street park-ului. Și această zonă va fi prevăzută cu food truck și mobilier specific spațiilor publice de reprezentare (potențiale concerte mici, festivaluri cu diferite tematici), la care se adaugă un grup sanitar și o cișmea. Pe timp de noapte, întregul circuit sportiv va fi iluminat (la intradosul podului) pentru a putea extinde perioada de utilizare în condiții de maximă siguranță. De asemenea, spațiul va fi dotat cu un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet.
Street Park
Sub capătul de vest al pasajului Independenței, se propune amenajarea unui parc sportiv de timp STREET PARK cu o suprafață de aproximativ 1335 mp. Acest parc este realizat în lungul pasajului, pe o lungime de aproape 80 metri liniari, și oferă o multitudine de elemente specifice zonelor urbane: scări, platforme cu rampe și țevi, pe care le găsim în mod curent și în oraș.
Și aici s-a amplasat o tribună, cu dublă orientare (atât spre parcul sportiv, cât si spre cealaltă parte), în speță o zona verde generoasă care în viitor poate fi dezvoltată cu funcție comunitară. Tribuna poate fi folosită atât în contextul unor viitoare competiții sportive, cât și în situații curente (de zi cu zi) pentru aparținători sau curioși.
La nivel de dotări sunt prevăzute aceleași dotări ca în cazul celorlalte două parcuri. Pe timp de noapte, întregul circuit sportiv va fi iluminat, pentru a putea extinde perioada de utilizare în condiții de maximă siguranță. De asemenea, spațiul va fi dotat cu un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet.
Tot din capitolul dotări amintim și realizarea unor parcări de biciclete, amplasarea unui dulap de reparații/service și crearea unui panou, care să ofere instrucțiuni de utilizare a zonelor sportive.
Durata maximă de execuție este de 18 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, dintre care 4 luni pentru realizarea documentațiilor tehnice – Documentația tehnică pentru autorizarea construcțiilor (DTAC), proiectul tehnic de execuție (PTE) și Detaliile de execuție (DDE). Executarea lucrărilor are o durată de 14 luni.
Valoarea estimată a acestui contract este 11.273.222,55 lei, fonduri din bugetul local.
Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 75 de puncte, componenta tehnică 10 de puncte, iar experiența specialiștilor implicați în derularea contractului alte 15 puncte.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 13 martie 2023, ora 15:00.