Primăria modernizează locurile de joacă din cartiere și pe cele din curțile creșelor și grădinițelor

Achiziția de echipamente pentru locurile de joacă din parcurile brașovene și pentru dotarea unor unități de învățământ a trecut de etapa de depunere a ofertelor. Valoarea estimată de achiziției este de aproape 5 milioane de lei. O parte dintre echipamente sunt dedicate persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Luni, 26 iunie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor în vederea achiziției pentru furnizarea și montarea de echipamente pentru parcuri, spații de agrement și terenuri de joacă în municipiul Brașov. Singurul ofertant care a depus documentația necesară până la termenul limită a fost firma Clarom Trans SRL.

Conform documentației elaborate pentru această procedură, municipalitatea va achiziționa mai multe sisteme din lemn cu turn, sisteme de cățărare, trambuline, leagăne, tiroliene, tobogane, precum și echipamente necesare pentru activități sportive.

Scopul acestei achiziții este de a înlocui unele dintre echipamentele din parcuri, dar și de a amenaja noi locuri de joacă în curțile creșelor și grădinițelor. Valoarea achiziției este de aproape 5 milioane de lei.

„Ieri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru achiziția și montarea de echipamente pentru locurile de joacă. Este o procedură importantă, pentru că prin această achiziție vom înlocui echipamentele care nu mai oferă condiții optime din parcurile mari ale Brașovului, vom dota creșele și grădinițele, acolo unde există cerere, cu locuri de joacă și vom asigura și mai multe facilitățile de acest gen pentru copiii cu dizabilități locomotorii. Astfel, ei vor avea la dispoziție leagăne, castele din lemn și rotative pe care le pot utiliza ușor și în condiții de siguranță. Tot în cadrul acestei proceduri vom achiziționa și mese de tenis și panouri de baschet, ca parte din programul nostru de dezvoltare a sportului de masă. Brașovul trebuie să treacă la o nouă etapă atât în privința condițiilor oferite copiilor la locurile de joacă, cât și a accesibilității crescute pentru persoanele cu nevoi speciale. Sper ca membrii comisei de achiziție să finalizeze cât mai repede evaluarea ofertei, astfel încât să începem montarea echipamentelor până la sfârșitul verii”, a precizat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Conform caietului de sarcini, primăria va achiziționa mai multe tipuri de sisteme de lemn cu turnuri, de tip avion, diferite sisteme de cățărare, trambuline, mai multe modele de leagăne – tip cuib, cu două coșuri, cu două locuri, cu acces pentru persoanele cu dizabilități, tiroliană, sisteme cu acces pentru copiii cu dizabilități, rotative pentru persoanele cu nevoi speciale, elemente pe arc, tobogane, cumpene pe arcuri, dar și suprafețe de amortizare din cauciuc.

Durata maximă de livrare și montare a echipamentelor este de 6 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea estimată a acestui contract este 4.955.210,08 lei + TVA, fonduri din bugetul local.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Urmează etapa de verificarea documentației depuse, inclusiv oferta tehnică și financiară, iar dacă toate aceste documente sunt conforme, se va contractul de achiziții, astfel încât lucrările de modernizare sau amenajare noi locuri de joacă să înceapă din această vară.

Echipamente pentru persoanele cu dizabilități

Leagăn acces copii cu dizabilități

Ansamblul mobil va fi special conceput și executat pentru accesul persoanelor cu dizabilități, cu tot cu cărucior, fiind prevăzut cu o platformă de acces.

Podeaua coșului balansoar va fi fabricată din metal (tablă ), cu o dimensiune minimă de 800 x 900 mm și o grosime de minim 2 mm. Leagănul va fi prevăzut cu o rampă mobilă de acces în coșul balansoar, prevăzută cu sistem de deschidere-închidere în partea din față a coșului.

Ansamblul va fi proiectat și realizat pentru amplasarea în spații publice și pentru a fi utilizat de copiii cu dizabilități, pentru acces cu căruciorul mobil.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Complex cu leagăn acces copii cu dizabilități

Complexul de joacă va fi format dintr-un leagăn pentru copii cu dizabilități, pentru acces cu căruciorul mobil, și o structură de joacă formată din 2 rampe înclinate și o rampă plană situată între cele două, acestea fiind prinse pe 8 stâlpi metalici (urcare/repaus/coborâre) concepută pentru folosința și accesul copiilor cu dizabilități, cu căruciorul.

Structura de joacă va fi prevăzută la un capăt al rampei cu panouri interactive, cel puțin 3, care continuă cu un ansamblu spalier conceput special pentru mersul cu mâinile.

Complex figurină joacă pentru acces copii cu dizabilități tip Formula 1

Complexul va fi proiectat și construit din module fixe, care asamblate vor lua forma unei mașini de Formula Ansamblul va avea în componență două tobogane: unul tip tub și unul dublu, descoperit.

Rotativă acces copii cu dizabilități

Va fi realizată din metal, concepută pentru folosința, respectiv accesul copiilor cu dizabilități, cu căruciorul. Pentru a menține echilibrul copiilor pe platformă, va fi creat un sistem de susținere. Grupa de vârstă a utilizatorilor va fi 3-12 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.