„Suntem în plină criză cauzată de pandemia cu coronavirus. Vedem cu toții ce se întâmplă în alte țări. Pentru mulți dintre concetățenii noștri această criză nu privește numai sănătatea, ci și existența lor. Datorită problemelor economice declanșate de acestă criză, persoanele aflate în dificultate au și mai mari probleme decât aveau înainte.
Așa cum până acum am luat la nivelul administrației măsuri pentru toate problemele care s-au ivit până acum, este momentul să venim și în ajutorul persoanelor aflate în dificultate din orașul nostru.
Din acest motiv fac un apel către toți agenții economici care pot dona bunuri constând în alimente și în alte produse, să vină alături de administrație și să gestionăm împreună această problemă. În cadrul Primăriei am creat un grup de lucru care se va ocupa de acest demers.
Persoanele care au nevoie de ajutor sunt rugate să apeleze la următoarele numere de telefon disponibile NON STOP: 0268274555, 0752271130 și 0747035179.
Totodată, dacă sunt voluntari care doresc să sprijine acest demers, pot să apeleze aceleași numere de telefon.
Acest serviciu va fi disponibil începând cu mâine, 31 martie.
Vă îndemn la unitate și solidaritate !”, se arată în comunicatul Primăriei Săcele