Primarii vor putea decide cum intervin împotriva urșilor care intră în localități

România deține cea mai mare populație de urs brun din Europa, cu aproape 13.000 de exemplare, de peste trei ori mai mult decât numărul optim estimat la 4.000, potrivit unui studiu de specialitate realizat în ultimii patru ani și prezentat astăzi de ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Studiul a permis delimitarea mai multor zone, inclusiv a celor cu risc ridicat pentru populație, acolo unde incidentele cu urșii sunt frecvente. În acest context, autoritățile intenționează să modifice legislația pentru a permite intervenții mai rapide și eficiente în cazurile de atacuri asupra persoanelor sau bunurilor.

Ministrul a anunțat că autoritățile locale vor avea libertatea de a lua deciziile pe care le consideră potrivite în funcție de situație, fără a mai fi nevoite să parcurgă proceduri birocratice greoaie. Se vor putea lua decizii inclusiv prin telefon sau prin intermediul grupurilor de WhatsApp, cu scopul de a proteja cât mai rapid populația în fața pericolului.

Citeste și:  Spectacolul-concert cu pianista Mara Dobresco și actorul francez Volodia Serre, la Brașov @ 19 mai, Sala Patria

Noile măsuri vizează nu doar prevenirea atacurilor, ci și o mai bună gestionare a populației de urși, care, deși reprezintă un element important al biodiversității, devine tot mai des un pericol real pentru comunitățile din zonele montane și submontane.

”Voi propune o modificare a legislaţiei primare în sensul în care Ordonanţa 81 va fi amendată şi propunerea pe care o voi face este ca în intravilanul localităţilor să renunţăm să eliminăm intervenţia gradual, pentru că astăzi, primarul, înainte de a lua o decizie care să protejeze cu adevărat populaţia, este obligat mai întâi să alunge ursul, după care să încerce o relocare a celui exemplar, după care are dreptul, conform legii, să împuşte ursul respectiv sau să îl eutanasieze. Voi propune eliminarea intervenţiei graduale, voi lăsa libertate reprezentanţilor autorităţilor publice locale, primarilor, să ia decizia pe care o apreciază a fi corectă în legătură cu situaţia cu care se confruntă, în localitatea respectivă”, a anunţat ministrul Mediului, citat de g4media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-robot
FriendlyCaptcha ⇗

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.