Primăriile se mai pot înscrie săptămâna aceasta în programul Rabla Local. Primăria Brașov, printre primele care s-au înscris

Primăriile se mai pot înscrie săptămâna aceasta în programul Rabla Local de casare a mașinilor vechi. Autoritățile estimează că în aproximativ două-trei săptămâni se vor centraliza datele și vor fi alocate fondurile din totalul celor 240 de milioane de lei destinați primei ediții a acestei scheme de sprijin pentru scoaterea din circulație a autovehiculelor poluante, astfel încât ulterior cetățenii să se poată la rândul lor înscrie pentru a primi în schimb tichetele de 3.000 lei.

Din această sumă, autoritățile centrale asigură 80%, iar restul provine de la bugetele locale. În doar șapte ore de la lansarea sesiunii de înscriere pentru primării, 245 și-au depus dosarele ce reprezintă scoaterea din circulație a aproape 80.000 de mașini poluante, ținta Ministerului Mediului pentru acest an fiind de 100.000 de mașini prin Rabla Local.

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

Primăria Brașov a fost printre primele autorități locale care s-au înscris în aplicația informatică a unităților administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu. Urmează evaluarea solicitării depuse și semnarea contractului de delegare. Abia după această etapă, brașovenii care vor să renunțe la mașina veche se vor putea înscrie în program, conform procedurii propuse spre aprobare Consiliului Local în ședința din 26 aprilie.

„După cum am promis, Brașovul este printre primele municipii care și-a exprimat intenția de a intra în parteneriat cu Administrația Fondului pentru Mediu pentru implementarea programului Rabla Local. Astăzi ne-am înscris în program, imediat ce a fost deschisă aplicația. Primăria s-a înscris pentru numărul maxim de autovehicule prevăzut pentru orașele mari, respectiv 5.000 de autoturisme, care înseamnă o alocare în valoare de 12 milioane de lei de la AFM și 3 milioane de lei din bugetul local. Fiecare brașovean care vrea să renunțe la autoturismul său vechi va primi 3.000 de lei. După ce se închide apelul, în 28 aprilie, și după ce se semnează contractele de finanțare între AFM și Municipalitate, abia atunci brașovenii se vor putea înscrie în aplicație și vor putea depune dosarele la Direcția Fiscală. Sperăm ca în luna mai să înceapă procedura și pentru cetățeni”, a precizat primarul Allen Coliban.

Unitățile administrativ-teritoriale pot depune cererile de finanțare și documentația aferentă prin intermediul aplicației informatice, puse la dispoziție de AFM, până în data 28 aprilie 2023, ora 23:59.

Citeste și:  Declarație comună privind Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

După încheierea contractelor de delegare încheiate de Administrația Fondului pentru Mediu cu unitățile administrativ-teritoriale și publicarea listei cu UAT-urile care au încheiat contracte de delegare, AFM va publica anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și a sumelor alocate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.