Primarul comunei Corni din judeţul Botoşani, Dorel Dorneanu, care, vineri seară, a suferit arsuri grave după ce o instalaţie artizanală de produs ţuică i-a explodat în faţă, a fost transferat duminică la un spital din Braşov, potrivit cadrelor medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.
Sursele citate susţin că primarul în vârstă de 65 de ani, care suferit arsuri de gradele III şi IV pe aproximativ 50% din corp, a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Braşov.
Explozia cazanului de ţuică a avut loc în gospodăria primarului, la scurt timp după ce alcoolul rezultat a luat foc. Flacăra a cuprins şi recipientul cu borhot, care a explodat, iar conţinutul fierbinte i-a sărit pe o mare parte din corp.
Primarul a fost preluat de un echipaj de ambulanţă SMURD- TIM şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati. Ulterior, el a fost transferat pe Secţia de reanimare a unităţii medicale, iar medicii botoşăneni au cerut sprijinul colegilor din Braşov pentru îngrijirea alesului local.