Primele troleibuze Solaris ies în trafic: Ce linii vor deservi

Primele troleibuze Solaris și autobuze electrice SOR, care vor începe să circule, în zilele următoare, în Brașov au fost prezentate oficial de municipalitate.

,,De astăzi trecem într-o nouă etapă în ceea ce înseamnă transportul în comun în municipiul Brașov, aceea a unui transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor. Sper ca aceste investiții, atât în autobuze electrice și troleibuze, cât și în terminale, benzi dedicate, sisteme park&ride, să îi facă pe brașoveni să aleagă transportul în comun, în locul celui cu autoturismul propriu. În felul acesta putem avea garanția unui aer mai curat pentru noi și copiii noștri. Zilele acestea, atât autobuzele electrice, cât și troleibuzele vor intra în circulație și pe măsură ce vin, tot mai multe rute vor beneficia de acest sistem de transport ecologic. Până la sfârșitul lunii iulie vom avea toate cele 26 de troleibuze în Brașov, iar până la sfârșitul anului vor sosi și cele 32 de autobuze electrice. În paralel, din lotul de 20 de autobuze electrice pentru care tocmai am semnat contractul, primele autobuze de 8 metri s-ar putea să ajungă la Brașov în următoarele luni. Prin Planul privind calitatea aerului și prin Planul de mobilitate urbană am stabilit o foaie de parcurs pe care o respectăm întocmai, astfel încât, până la sfârșitul anului 2022, să ne încadrăm în parametrii stabiliți cu Ministerul Mediului și Uniunea Europeană”, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov. 

Troleibuzele fac parte dintr-un lot de 26 achiziționate de la firma poloneză Solaris Bus & Coach S.A., cu finanțare prin POR 2014-2020, urmare a proiectului “Achiziţia de mijloace de transport public – troleibuze” depus de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), în parteneriat cu Municipalitatea. 

Citeste și:  22 decembrie 1989 - 35 de ani de Libertate

Troleibuzele sunt modelul „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, articulate, cu o capacitate de 137 de călători, dintre care 40 pe scaune. Acestea sunt dotate cu sistem de informare a pasagerilor cu tracking GPS și anunțarea stației următoare, două unități de aer condiționat pentru pasageri și una pentru șofer, două display-uri pentru anunțuri și reclame, patru validatoare, prize USB pentru încărcarea telefoanelor și altor dispozitive mobile, wifi.

Vehiculele sunt dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 kilometri în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le va permite să folosească energia din baterii în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară. Troleibuzele oferă accesibilitate persoanelor cu handicap locomotor, prin înclinare laterală (spre dreapta) cu o diferență de nivel de 7 centimetri. Articulația este controlată electronic, iar sistemul de propulsie este furnizat de Skoda, motorul având minimum 240 kW (aproximativ 320 cai putere). Viteza maximă a fiecărui troleibuz poate fi de 75 km/h, dar fiecare vehicul va avea un limitator de viteză ajustabil (ASL) astfel încât să nu depășească viteza de 55 km/h. Troleibuzele au culoarea verde, la fel ca autobuzele noi din flota RATBV. 

Cele 26 de troleibuze care vor fi achiziţionate în cadrul proiectului vor deservi liniile 1, 2, 6 şi 31 din municipiu. Alegerea acestor trasee are la bază necesitatea extinderii transportului electric pe rute care nu sunt 100% electrificate, urmărind să se realizeze: diminuarea poluării în zona centrală a oraşului (până în Livada Poştei), unde se înregistrează cele mai mari volume de trafic iar transportul public este asigurat în prezent exclusiv cu autobuze convenționale; activarea unui tronson de reţea aeriană neutilizat în prezent (Str. Zizinului) şi creşterea gradului de utilizare a altor tronsoane slab deservite de troleibuze (Str. Hărmanului, Bd. Muncii); diminuarea costului ridicat de operare al transportului cu troleibuze (12,49 lei/km).

Citeste și:  Parolele cel mai des folosite de români în 2024: Sparte într-o secundă

Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, din care 2% reprezintă contribuția Municipiului Brașov și 98% fonduri nerambursabile.

Autobuzele electrice sunt produse de firma SOR Libchavy s.r.o., din Cehia, și fac parte din primul lot de 32 achiziționate de această firmă, cu o finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, care cuprinde un total de 52 de autobuze electrice ce vor fi livrate de SOR.

Autobuzele din acest lot au o lungime de 12 metri, cu câte 3 uși duble, podea joasă integral, rampă acces persoane cu dizabilități, capacitate 102 călători din care 35 pe scaune, suspensie cu înclinare la bordură, aer condiționat, computer de bord pentru managementul rutei, 3 validatoare contactless, panouri electronice pentru afișare destinație.

De asemenea, autobuzele sunt prevăzute cu aer condiționat, sistem de supraveghere video exterior/interior autobuz (7 camere video / vehicul), sistem automat de numărare a pasagerilor, sistem de diagnosticare și colectare parametri vehicul, sistem audio și de comunicație șofer – dispecerat,

Ele sunt dotate cu motor electric de tracțiune amplasat central, putere nominală: 160 kW, cu recuperarea energiei la frânare, și baterii de tracțiune cu o capacitate de 263 kWh, autonomie minim 200 km.

Garanția este 5 ani sau 500.000 km (condiția care se îndeplinește prima), inclusiv pentru bateriile de tracțiune.

Autobuzele vor fi livrate împreună cu 2 tipuri de stații de încărcare:

– pentru încărcare lentă în garaj: 32 stații (câte una pentru fiecare autobuz),

Citeste și:  Premiera mondială: „World Premiere” se deschide în primăvara anului 2025 la Disneyland Paris

– pentru încărcare rapidă în capăt de linie și garaj: 9 stații (Gara Brașov, Independenței, Panselelor, Rulmentul, Saturn, Stadionul Municipal, Timiș-Triaj, Triaj și Garaj). Încărcarea rapidă se realizează prin intermediul pantografului montat pe autobuz.

Autobuzele din acest lot vor circula pe traseele: 9, 15, 22, 23B, 29, 32, 34, 36, 53. Primul autobuz va circula pe linia 36.

Valoarea achiziției pentru cele 32 de autobuze este de 75.550.720,00 lei, fără TVA.

Pe lângă cele 32 de autobuze electrice, Primăria Brașov mai are încheiat cu firma SOR un alt contract, în valoare de 48.058.500 de lei + TVA, pentru furnizarea a încă 20 de autobuze electrice, 10 cu lungimea de 12 metri și 10 cu lungimea de 8 metri, care vor circula pe liniile 2B, 21, 35, 50, 51, 52.

La acestea se adaugă alte 20 de autobuze electrice achiziționate în cadrul unei finanțări nerambursabile prin POR de 72.567.971 de lei, obținute în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). Dintre cele 20 de autobuze electrice, 12 au lungimea de 18 metri și 8 au lungimea de 12 metri. Ambele licitații (atât pentru cele de 18 metri, cât și pentru cele de 12 metri) sunt în faza de evaluare a ofertelor.

Tot cu finanțare de la Uniunea Europeană, prin programul Operațional Regional, Municipalitatea va achiziționa 25 de troleibuze și 10 autobuze hibrid, pentru care va lansa licitația în perioada următoare. Valoarea proiectului este 75.206.942,67 lei. 

În total, 133 de troleibuze și autobuze electrice, dintre care 51 de troleibuze de 18 metri și 82 de autobuze electrice, de 18, 12 și 8 metri, vor circula în municipiul Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.