Primul recensământ preponderent on-line din România începe din 10 martie. Este recensământul de probă pentru cel general, din 2022!

856 de locuințe din municipiul Brașov au fost selectate pentru a participa la recensământul de probă efectuat de Institutul Național de Statistică și Direcția Județeană de Statistică Brașov în luna martie 2021, în etapa de pregătire a Recensământului Populației și Locuințelor care va avea loc în semestrul I al anului viitor (2022).

Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor din gospodăriile selectate în eșantion, indiferent de cetățenie, care au reședința obișnuită* pe teritoriul municipiului Brașov.

Recensământul de probă se va desfășura, pentru prima dată în România, preponderent on-line, în trei faze:

  • Faza 1: până în 9 martie 2021 – pregătirea bazei de date cu variabilele de recensământ preluate din surse administrative și precompletarea chestionarelor individuale;
  • Faza 2: 10 – 16 martie 2021 – auto-recenzarea (completarea chestionarelor online de către persoanele din gospodăriile cuprinse în eșantion);
  • Faza 3: 22 – 31 martie 2021 – deplasarea recenzorilor în teren pentru realizarea interviurilor față-în-față în cazul persoanelor/gospodăriilor unde, din motive obiective, nu s-a putut efectua autorecenzarea.

Recenzorul se va identifica prin legitimaţia de serviciu emisă de Direcţia Teritorială de Statistică.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

Scopul Recensământului populației și locuințelor de probă este doar de testare a capacității de colectare, stocare și prelucrare a datelor de recensământ.

 Fiecare persoană are posibilitatea de a se autorecenza, în doi pași:

  • Pasul unu constă în completarea formularului de preînregistrare, pentru membrii gospodăriei, care va fi disponibil la adresa: https://rpl.insse.ro/ sau accesând codul QR din pliantul primit în cutia poștală;
  •  Pasul doi constă în completarea chestionarului individual, accesându-și propriul chestionar prin link-ul primit pe adresa de email indicată de fiecare, la preînregistrare.

Preînregistrarea de la pasul unu este indispensabilă pentru a primi link-ul de accesare a chestionarului individual.

Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tableta, laptop sau PC.

În cazul în care unele dintre persoanele care fac parte din eșantionul recensământului de probă, din motive întemeiate, nu se vor putea autoînregista, vor primi vizita recenzorului la adresa de reședință pentru completarea chestionarului prin metoda interviului față-în-față.

Având în vedere condițiile sanitare impuse de pandemia de SARS-Cov 2 este recomandată autorecenzarea (prin completarea chestionarului online). Autorecenzarea aduce mai multe beneficii: evitarea contactului cu persoane externe locuinței, gestionarea timpului liber conform preferințelor, precum și asigurarea calității răspunsurilor furnizate direct de fiecare persoană.

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

Informațiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice și nici diseminate în vreun fel.

Participarea la recensământ și furnizarea de informații corecte și complete fie prin metoda autorecenzării, fie prin intermediul interviului față-în-față cu un recenzor, sunt obligatorii. Refuzul de a furniza informațiile solicitate sau de a primi vizita recenzorului, precum și furnizarea de informații incorecte constituie contravenții și se sancționează cu amenzi cuprinse 1.000-5.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România runda 2021, modificată și aprobată prin Legea nr. 178/2020. Această prevedere este valabilă și pentru recensământul de probă.

Citeste și:  Pensiile românilor se majorează! Valoarea Punctului de Referință crește cu 12,1% și ajunge la 91 de lei

În anul 2022, în România, se va realiza Recensământul Populației și Locuințelor. Pentru că recensământul este o cercetare statistică de mare anvergură și pentru ca acesta să se desfășoare conform planificării, este necesar ca atât organizatorii, cât și participanții la acest proces să cunoască etapele, modalitatea de desfășurare și importanța participării la recensământ. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 29 lit. f) din O.U.G. nr.19/2020, în perioada 10 – 31 martie 2021, Institutul Național de Statistică, prin direcțiile sale teritoriale de statistică, va efectua un recensământ de probă la care vor participa aproximativ 50.000 de gospodării alese aleator, de pe întreg teritoriul țării.

La nivelul județului Brașov, în cadrul recensământului de probă au fost incluse, pe lângă cele 856 locuințe din municipiu, și 518 de locuinţe din comuna Hălchiu.

Mai multe informații despre Recensământul Populației și al Locuințelor care se va desfășura în semestrul I al anului 2022, ca și despre recensământul de probă, se pot obține accesând site-ul www.recensamantromania.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.