A trecut ceva timp de când n-am mai vorbit despre viteza în coastă din România, și ce prilej mai bun se putea ivi decât debutul noului Trofeu Național Masters de viteză în coastă, o competiție cu „haine” noi, dar disciplină neschimbată. În perioada 22-23 aprilie 2023, în Râșnov!
Deși am mai trecut în revistă ceea ce se va întâmpla în acest sezon la Trofeul National Masters, permiteti-ne sa reamintim cateva noutati specifice noului format al ramurei viteza in coasta Printre noutățile pe care Trofeul Național Masters le aduce în prim-plan in sezonul de debut se numără programul celor 5 etape incluse în calendar – dintre acestea Râșnovul reprezentând punctul 0. Astfel, tradiționalele etape de coeficient 2 sau „coasta mare” – denumite în termeni uzuali – își vor reduce numărul manșelor competiționale la 8, spre deosebire de cele 9 sau chiar 10 cu care ne obișnuisem până acum. Continuăm prin a spune că punctajul care alcătuiește clasamentele va fi întocmit conform regulamentului FIA, în timp ce lungimea traseului de concurs care poate crește în funcție de locația etapei, până la maxim 7km este o altă noutate a Mastersului.
Poate cea mai importantă noutate se referă la piloții acceptați la startul etapelor de Masters. Propriu-zis, pot participa doar cei cu automobile din categoria I – adică acelea care se încadrează între grupele 1 și 5 ale Performance Factor, precum și cei ce vor pilota mașini cu pașaport și fișă de omologare FIA (modele Rally4, Rally5, R2 sau/și R1) – pentru acest lucru formându-se Grupa 6 Masters, dar și cei din categoria II, dedicată exclusiv monoposturilor și biposturilor – exceptate ca și până acum de regula Performance Factor. Nu în ultimul rând, sunt acceptați la Masters și automobile din categoria istorice. Acestea din urmă însă, doar cu avizul comisiei de viteză în coastă. Încheiem prin a preciza că o noutate specifică locației primei etape este faptul că startul și sosirea traseului revin în pozițiile consacrate în primii ani de existență ale acestei etape.
Perioada de înscrieri pentru Trofeul Râșnov powered by Pro-X – prima etapă a Trofeului Național Masters de viteză în coastă se încheie Marți, 18 Aprilie, la orele 20:00. La fel cum ne-am obișnuit în sezoanele precedente, ziua de vineri – 21 Aprilie – va fi dedicată verificărilor tehnice și celor administrative, precum și prezentării concurenților în piața centrală a orașului Râșnov, însoțită de fotografia oficială. Competiția debutează sâmbătă – 22 Aprilie – cu două manșe de recunoaștere și cele două manșe de antrenament cronometrat, în timp ce ziua de duminică – 23 Aprilie – este una asemănătoare, cu alte două manșe de recunoaștere în prima parte a zilei, respectiv cele două manșe decisive – concursul.
Programul competiției
Și chiar dacă în ultima vreme și-au făcut loc diverse zvonuri referitoare la reveniri surpriză sau schimbarea materialului de concurs – unele fiind confirmate chiar de sportivi prin fotografii – lăsăm suspansul noului sezon să mai dăinuie până la următoarea noastră reîntâlnire sub forma unui alt comunicat. Ceea ce vă putem spune de pe acum însă este faptul că la eveniment vom avea plăcerea să găzduim și 10 modele superbe ale producătorului german Porsche, acestea urmând să realizeze două urcări: sâmbătă, după ultima manșă de antrenament, respectiv duminică între ultima manșă de recunoaștere și prima manșă de concurs.
Trofeul Râșnov powered by Pro-X este organizat de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, contând ca prima etapă din calendarul competițional de 5 etape al Trofeului Național Masters de viteză în coastă.
Parteneri principali: Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto, Dinamic 92 Parteneri: Omniasig, DeLaNoi Fruct Service, Tell Security Systems România, TurboCar, Zizin, Silnef Security
Parteneri tehnici: Cyclon Motorsport, Saw Motorsport, Medecon, PrintINK, Centrul Medical Maria, Infinity Trophy
Parteneri media: Zile și Nopți, RockFM, Autorally.ro, BizBrașov, NewsBv.ro, Brasovstiri.ro
Trofeul Râșnov powered by Pro-X este organizat cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei orașului Râșnov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră, Birou de Poliție al stațiunii Râșnov.