Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 4 mai, iar cel de-al doilea pe 18 mai 2025

Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025 va avea loc pe 4 mai, iar cel de-al doilea tur va fi organizat pe 18 mai, a anunțat vineri premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern. Aceste date au fost stabilite în urma unui acord politic în cadrul coaliției de guvernare.

„Există, în mod firesc, o uriașă așteptare publică legată de fixarea acestor date. Acum pregătim legislația necesară pentru organizarea alegerilor și asta va fi prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern”, a declarat premierul Ciolacu, subliniind importanța finalizării rapid a pregătirilor.

În plus, premierul a menționat că o altă prioritate a Executivului este finalizarea bugetului de stat pe 2025. Proiectul de buget va fi aprobat până pe 27 ianuarie, urmând să fie trimis Parlamentului pentru dezbatere și aprobare. Ciolacu le-a cerut miniștrilor să efectueze toate calculele necesare pentru a include propuneri de restructurare a posturilor nejustificate, atât în administrația centrală, cât și în companiile de stat aflate în subordinea guvernului.

Citeste și:  Incendii devastatoare în California: Cel puțin 10 morți și 180.000 de evacuări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.