Primul turn virtual de control al zborurilor din România, realizat la Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav, este funcțional!

Specialiştii de la SAAB sunt prezenţi de trei săptămâni la Centrul de Dirijare a Zborurilor DSNAR Arad pentru a face toate reglajele necesare cu echipamentele instalate la clădirea de contingenţă de pe Aeroportul Braşov, astfel încât vizibilitatea să fie perfectă.

„Conexiunea funcţionează, iar imaginile preluate de sistemul video instalat pe amplasamentul de la Ghimbav şi proiectate pe ecranele controlorilor de trafic de la Arad sunt foarte bune, fapt verificat atât în condiţii de zi şi de noapte, cât şi în condiţii meteorologice diferite, de la ninsori abundente, la cer senin. Prin amabilitatea domnului Florin Manta – directorul DSNAR Arad, căruia îi mulţumesc în mod deosebit, am primit câteva filmări ilustratoare pentru modul cum se va realiza dirijarea traficului aerian la distanţă”, spune Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Sistemul permite ca pe imaginea mare, de ansamblu, să se poată realiza, din rotiţa mouse-ului, un Zoom-In de 10 ori. Cadrul „picture in picture” care apare la un moment dat în filmare, ţine locul binoclului folosit de operatorul unui turn de control clasic şi măreşte de 30 de ori respectiva imagine.

Citeste și:  Centrul de Monitorizare și Control Trafic va fi deschis până la sfârșitul anului

Potrivit specialiştilor DSNAR Arad, acurateţea imaginilor este impecabilă.

„Avem filmări din zile cu ninsori abundente, în care zăpada nu afectează în niciun fel cadrele preluate de camerele mobile deoarece acestea dispun de un sistem de curăţare automată, acţionat la distanţă printr-o simplă apăsare de buton”, mai spune Veștea.

Şi camerele fixe instalate pe amplasamentul aeroportuar sunt dotate cu un sistem de curăţare automat, bazat pe aer comprimat, care nu necesită deplasarea în teren a unui angajat care să se ocupe de întreţinerea lor.

„Specialiştii de la Arad ne-au explicat că strălucirea soarelui din zilele senine, deranjantă în mod normal pentru ochiul unui operator dintr-un turn de control clasic, nu afectează în niciun fel imaginile preluate automat, sistemul având capacitatea să filtreze lumina şi să facă toate ajustările necesare unei vizibilităţi perfecte pentru controlorii de trafic de la Arad”, a mai adăugat Veștea.

La polul opus, în zilele cu vizibilitate redusă cauzată de ceaţa densă, camerele furnizează inclusiv imagini termice care permit distingerea obiectelor fixe sau în mişcare pe amplasamentul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

Citeste și:  Peste 108.200 de persoane şi aproximativ 43.600 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Verificările turnului de control virtual de la Arad vor continua până la începutul lunii viitoare, când specialiştii SAAB vor realiza testul de acceptare la locaţie, după care acesta va fi considerat funcţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.