Profesorul Christophe Iselin a primit diploma de Cetățean de onoare al Brașovului

Christophe Iselin a primit diploma de Cetățean de onoare al Brașovului. Titlul i-a fost acordat în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă în viața medicală din Brașov, însă medicul elvețian este și un iubitor al Brașovului și al orgii Bisericii Negre, la care va susține, sâmbătă, un concert.

Primarul Allen Coliban și reprezentanți ai Consiliului Local Brașov au participat astăzi la decernarea Diplomei de „Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov” domnului profesor doctor Christophe Iselin. Prin Hotărârea de Consiliul Local nr. 340/25.06.2021, profesor doctor Christophe Iselin a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Brașov”, în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă în viața medicală din Brașov.

„În luna iunie a acestui an, Consiliul Local a decis acordarea titlului de Cetățean de Onoare către domnul profesor doctor Christophe Iselin, care, de peste 20 de ani, este coordonatorul Secției de Urologie a Spitalului Universitar din Geneva și un prieten apropiat al Brașovului atât prin perspectiva medicală – fiindcă în decembrie 2016 a pornit programul de transplant renal în Brașov, inclusiv în mediul privat, program care, iată, s-a terminat în acest an și a lăsat format o echipă de specialiști români – ci și din perspectivă artistică, fiind un practicant de orgă și un admirator al orgii din Biserica Neagră, dar și un practicant de sporturi de iarnă care se bucură de tot ceea ce masivul Postăvarul are de oferit“, a declarat Allen Coliban, în cadrul ceremoniei.

„Decernarea acestui titlu este un moment important pentru mine, pentru că îmi oferă un feedback pozitiv la energia pe care am încercat să o adaug la programul de transplant de rinichi de aici, și a fost foarte fructuos acest program. Faptul că văd că am pus această energie într-un program care merge mai departe, aceasta este, desigur, o satisfacție foarte mare și de aceea sunt foarte fericit astăzi. Brașov este un loc minunat, un oraș istoric plin de case frumoase în jurul orașului vechi, și pe deasupra, aveți o catedrală incredibilă. În plus, în această catedrală incredibilă, care este atât de lungă și atât de înaltă, aveți o orgă istorică incredibilă, care a dăinuit de-a lungul anilor – a fost construită acum o sută şaptezeci de ani – şi a rămas într-o stare extraordinară. A fost foarte bine recondiționată acum 20 de ani, respectând forma originală şi sună ca muzica din cer. Este foarte impresionant“, a spus profesor doctor Christophe Iselin.

Profesorul doctor Christophe Iselin este un nume important al medicinei mondiale, fiind un pionier al chirurgiei laparoscopice și robotice urologice din Europa. Conduce de peste 20 de ani Secția de urologie a Spitalului Universitar din Geneva, și este un ambasador al Brașovului medical și turistic în Elveția și în lume.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Începând cu 1 decembrie 2016, profesorul Christophe Iselin a vizitat Brașovul în mai multe ocazii pentru intervenții chirurgicale umanitare, gratuite, în slujba pacienților români, multe dintre intervenții fiind premiere pentru Brașov și România.  18 cupluri de cetățeni români au beneficiat de transplanturi de rinichi și s-au întors la o viață normală cu ajutorul profesorului Iselin, în urma operațiilor aceștia nemaiavând nevoie de dializă. Prin tehnica robotică, Christophe Iselin a vindecat o pacientă bolnavă de cancer renal. Rolul de formator de școală medicală în timpul acestor operații este vital, transmiterea expertizei către echipa gazdă fiind un element cheie în medicină.

Profesorul Iselin este absolvent de Conservator și este un mare fan al orgii din Biserica Neagră, la care cântă ori de câte ori este prezent în Brașov, spre încântarea vizitatorilor. Consideră orga Bisericii Negre un Stradivarius al orgilor din Europa și o promovează peste hotare.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Iubitor al naturii, profesorul Iselin a avut ocazia să cunoască Brașovul și altfel: a făcut schi în pulver pe Postăvarul, schi de tură inclusiv noaptea și velo electric pe drumul Vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.