PROGRAMUL RO-CULTURA: închidere apel Sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă

Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021, anunţă închiderea apelului ce vizează Sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă. Apelul a fost deschis în perioada 19 iulie – 30 septembrie 2021.

Bugetul alocat apelului de proiecte a fost de 2.000.000 euro, iar valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordată unui proiect a fost cuprinsă între 50.000 euro şi 200.000 euro, reprezentând 100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului.

Printre solicitanţii eligibili s-au numărat instituţiile publice de cultură (muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.), instituţiile publice a căror activitate principală constă în promovarea culturii rome şi/sau a incluziunii persoanelor de etnie romă, instituţiile de educaţie şi/sau de cercetare, ONG-urile şi societăţile din sectoarele culturale şi creative.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

În cadrul apelului au fost depuse în sistemul electronic EMSC 15 cereri de finanţare în valoare totală de 14.651.450,05 lei (2.973.404,37 euro) reprezentând valoarea nerambursabilă solicitată. Dintre proiectele înregistrate, 14 proiecte sunt dezvoltate în parteneriat cu entităţi culturale din România şi/ sau Statele Donatoare (13 proiecte implică entităţi din România, 9 din Norvegia şi 2 din Islanda).

Au depus cereri de finanţare două instituţii publice de cultură, 11 ONG-uri şi două societăţi.

Iniţiativele culturale despre minoritatea romă vizate prin proiectele depuse includ: creaţie de teatru, muzică, film, dans, organizare de spectacole, expoziţii de artă contemporană, cursuri de formare culturală, cercetare, digitizare şi multe altele.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Lista finală a proiectelor aprobate va fi publicată după parcurgerea tuturor etapelor de evaluare conform prevederilor Ghidului solicitantului (cap. 11), respectiv: verificarea conformităţii administrative şi a eligibilităţii, evaluarea tehnică şi financiară şi nu în ultimul rând, procedura de selecţie de către Comitetul de Selecţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.