Începând din ianuarie 2020, proiectul ”FoodSHIFT2030: Inovarea lanțurilor alimentare spre o tranziție accelerată până în 2030”, lansează o inițiativă cetățenească ambițioasă: trecerea către un sistem alimentar sustenabil, ce încurajează o alimentație bazată mai mult pe plante, cu efecte benefice pentru sănătatea populației și protecția mediului.
Proiectul este implementat în Brașov de un parteneriat multi-disciplinar format din Highclere Consulting SRL (HCC), Agenția Metropolitană Brașov (AMB) și Iceberg. Împreună vor dezvolta un Laborator de cercetare la nivel local, ce are ca principal scop să integreze produsele tradiționale și cele provenite de la fermele mici într-un sistem alimentar inovator și sustenabil la nivel local și regional, să revizuiască cadrul legal privind achizițiile pentru unitățile de catering.
”Prin implicarea directă a tuturor factorilor interesați, vrem să analizăm modalitățile ce încurajează funcționarea lanțurilor de valoare alimentare scurte, adică o relație cât mai directă producător-consumator de produse alimentare din Brașov, prin scurtarea atât a distanțelor fizice, cât și a numărului intermediarilor.
Foarte important pentru noi este ca aceste modalități să contribuie inclusiv la revitalizarea patrimoniului gastronomic local. Se știe ca Brașovul deține cel mai mare număr de produse tradiționale certificate și ne întrebăm care este beneficiul acestui fapt și vrem astfel să explorăm potențialul de inovare, de plus valoare inclusiv al acestui atu. Suntem conștienți că aceste procese vor necesita de asemenea un efort de facilitare, prin metode funcționale de lucru împreună, de co-creere, care să țină seama de contextul local destul de fragmentat la acest moment.”, a menționat Raluca Barbu, Senior Consultant, HCC.
„Laboratorul alimentar interactiv” este un proces complex la care sunt invitați să contribuie concret producătorii, reprezentanții HORECA, autoritățile locale, cercetătorii și consumatorii, precum și alți actori cheie din sistemul alimentar și societatea civilă locală.
Această metodă participativă va aduce la un loc perspective diferite și cu siguranță provocatoare. ”Ne propunem să cream un cadru bazat pe principiile inovării deschise, în care să explorăm noi soluții și tehnologii ce pot fi utilizate pe lanțurile de valoare alimentare, de către antreprenorii din industria alimentară și cea agricolă a regiunii noastre”, a declarat Ionuț Țața, CEO Iceberg.
Alături de alte 8 laboratoare de accelerare din Europa, laboratorul este coordonat de către HCC, găzduit de Agenția Metropolitană Brașov, și susținut de Iceberg. Rezultatele acestor laboratoare din primele etape de cercetare vor fi preluate de alte 27 de orașe sau regiuni europene, pentru a adapta informațiile culese, la soluții viitoare.
”Beneficiile unei astfel de abordări, din perspectiva socială, alimentară și de mediu, ne face responsabili direct de implementarea acestui proiect pentru regiunea noastră. Strategiile și recomandările elaborate vor implica direct și cetățenii, și vor contribui direct la dezvoltarea comunitățiilor locale. Suntem siguri că vom reuși să sprijinim tranziția la acest nou sistem alimentar precum și adaptarea la schimbările pe care le va aduce direct în dinamica cererii și ofertei de pe piață”, a adăugat Cătălin Frangulea, reprezentant Agenția Metropolitană Brașov.
Proiectul Horizon 2020, inovare și acțiune, ”FoodSHIFT2030: Food System Hubs Innovating towards Fast Transition by 2030”, are 31 de parteneri și este coordonat de Universitatea din Copenhaga – Departamentul de cercetare și securitatea hranei și este finanțat cu 7,5 milioane de Euro.