Proiectele de mediu ale Brașovului, dezbătute cu Ministrul Barna Tánczos, la Consiliul Județean Brașov

Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a avut la finalul săptămânii, o întâlnire cu conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene, la sediul Consiliului Judeţean Braşov. Întâlnirea cu ministrul a prilejuit trecerea în revistă a principalelor proiecte de mediu pe care autorităţile braşovene le gestionează în prezent.

Au fost prezenţi Cătălin Văsii – prefectul judeţului, Adrian-Ioan Veştea – preşedintele Consiliului Judeţean, Allen Coliban – primarul Municipiului Braşovului, vicepreşedinţii CJ Szenner Zoltan şi Todorică Şerban, Sorin Ionuţ Banciu şi Gelu Puiu – secretari de stat în Ministerul Mediului, Imelda Tóásó, director executiv al Direcţiei Management Proiecte din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, şi oficiali ai Gărzii de Mediu Braşov.

Vor avea loc expropieri pentru continuarea proiectului Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID)

Conducerea CJ Braşov a adus în atenţie stadiul proiectului Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Braşov, aflat în faza de avizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a cărui implementare necesită alocări de terenuri pentru construirea componentelor sale: centru de management integrat al deșeurilor, centre de aport voluntar, stații de transfer și stație de tratare mecanico-biologică. Având în vedere că în judeţ nu au fost identificate terenuri publice care să corespundă necesităţilor, CJ Braşov va trebui să recurgă la exproprieri, însă pentru acest lucru este nevoie de schimbarea legislaţiei în domeniu. O solicitarea în acest sens a fost înmânată ministrului Mediului, care a promis să promoveze modificarea Legii 255/2010 privind exproprierile, astfel încât Consiliul Județean să poată rezolva problema amplasamentelor pentru toate obiectivele de investiții din cadrul SMID. De asemenea, ministrul şi oficialii judeţeni au fost de acord că obţinerea celor aproximativ 100 de milioane de euro prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 pentru implementarea SMID în judeţul Braşov nu se poate realiza decât cu integrarea în proiect a actualului depozit ecologic, în caz contrar finanţarea fiind pierdută.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

DJ 102 I Valea Doftanei – Brădet, urmează a fi reabilitat și modernizat

O altă chestiune pusă în discuţie de conducerea administraţiei judeţene a fost necesitarea unui sprijin ministerial pentru demersurile privind scoaterea din fondul forestier a suprafeţelor de teren aferente drumului judeţean 102 I Valea Doftanei – Brădet. Acest drum va fi reabilitat şi modernizat printr-un proiect implementat de Compania Naţională de Investiţii.

Susţinem autorităţile locale în eforturile lor privind închiderea depozitelor de deşeuri neconforme, astfel încât să scăpăm de procedurile de infringement. Am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean despre intenţiile de a eficientiza şi a face operabil sistemul de management al deşeurilor şi susţinem demersurile pentru construirea unui sistem eficient în cel mai scurt timp posibil. Judeţul Braşov va avea nevoie de staţii de sortare şi chiar dacă această problemă este una extrem de delicată, comunitatea trebuie să înţeleagă că fără aceste staţii de sortare, tot ce se colectează se va depozita, iar presiunea asupra mediului înconjurător va fi din ce în ce mai mare. Avem nevoie de colectare selectivă şi de un procent cât mai mare de devieri de la rampă, avem nevoie de materie primă pentru economia circulară şi aceste lucruri se pot rezolva exact prin demersurile Consiliului Judeţean de a eficientiza sistemul de colectare şi sortare a deşeurilor. Pe de altă parte, intenţiile administraţiei judeţene de a construi o rută alternativă la DN 1 sunt lăudabile şi venim în sprijinul Consiliului Judeţean în efortul de a scoate din fondul forestier anumite suprafeţe de teren, astfel încât acest drum să fie realizat. Salut angajamentul autorităţilor publice locale de a rezolva problemele de mediu din municipiul şi judeţul Braşov”, a concluzionat ministrul.

Ministerul Mediului va aloca finanţări în perioada următoare.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Barna Tánczos a trecut în revistă şi domeniile investiţionale pentru care Ministerul Mediului va aloca finanţări în perioada următoare. Printre acestea se numără implementarea unor sisteme inteligente de gestionare a traficului, realizarea de trasee pentru piste de biciclete şi alte mijloace alternative de trasport, dotarea cu autovehicule electrice a transportului public în comun, proiecte de relocare industrială şi regenerare urbană sau soluţii de reconectare la reţeaua centralizată de termoficare, toate fiind teme de interes atât pentru municipalitate, cât şi pentru administraţia judeţeană. Oficialul guvernamental a susţinut ideea autorităţilor judeţene privind dezvoltarea proiectelor de mobilitate urbană durabilă prin crearea unor piste de ciclism pe digurile râurilor şi a spus că deja a iniţiat discuţii pe această temă cu conducerea Administraţiei Naţionale Apele Române.

Mă bucură că am avut discuţii cu o delegaţie de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor condusă de domnul ministru, pe tema problemelor pe care le întâmpinăm în implementarea proiectelor noastre, fie că vorbim de Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, unde ne confruntăm cu anumite blocaje din punctul de vedere al exproprierilor de terenuri necesare implementării acestui proiect, sau de drumul care face legătura între Săcele, Valea Dorftanei şi Câmpina, proiect predat la CNI, al cărui beneficiar este Judeţul Braşov şi în implementarea căruia vom avea nevoie de sprijinul Ministerului pentru scoaterea din fondul forestier a 4,35 de hectare. Am discutat şi alte proiecte pe care le avem în vedere în perioada următoare, în domeniul mobilităţii sau al îmbunătăţirii calităţii aerului în municipiul şi judeţul Braşov, proiecte pe care le vom realiza împreună cu Municipalitatea”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Propuneri din partea primarului Allen Coliban

Primarul Allen Coliban a pus problema necesităţii amenajării de parcuri în interiorul oraşelor, demers care este foarte greu de realizat din punct de vedere financiar, având în vedere costurile terenurilor din intravilan. Totodată, edilul a cerut ca ariile protejate de pe teritoriul administrativ al UAT-urilor să fie preluate în administrare de către primării, în speţă Rezervaţia Naturală Tâmpa să fie gestionată de municipalitate. Această chestiune a fost agreată de ministrul Barna Tánczos, care a precizat că „susţinem demersurile autorităţilor publice locale de a prelua parcuri naturale şi zone verzi în administrare, astfel încât acestea să fie responsabilizate, iar managementul respectivelor zone să fie făcut în folosul cetăţenilor”. O altă propunere a primarului a fost găsirea unei modalităţi de finanţare prin intermediul Ministerului Mediului a proiectelor de construire a unor parcări subterane sau supraterane şi de transformare a actualelor locuri de parcare din cartiere în spaţii verzi.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Am avut un dialog atât pe zona constructivă, cât şi de perspective, şi mă refer aici la regenerare urbană, la infrastructură ciclabilă, la problemele şi proiectele de viitor ale Braşovului, dar am obţinut şi două promisiuni importante. Prima, foarte importantă pentru noi, este susţinerea Ministerului Mediului pentru închiderea cu formă a gropilor de gunoi din jurul Braşovului, iar cea de-a doua se referă la preluarea în administrare a Rezervaţiei Tâmpa, o problemă pe care braşovenii ne-o semnalează în repetate rânduri. Problemele care ţin de managementul rezervaţiei şi de curăţenia de pe Tâmpa pot să fie de acum înainte gestionate de către Primăria Municipiului Braşov şi vom avea susţinerea Ministerului Mediului în acest sens”, a menţionat primarul Braşovului.  

Prefectul Cătălin Văsii a adus în atenţie problema gestionării urşilor care din ce în ce mai des îşi fac apariţia în imediata apropiere a oamenilor, propunând regândirea soluţiei relocării acestora, iar oficialul guvernamental a dat asigurări că are în vedere găsirea unei soluţii în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.