Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea și primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, alături de președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád András și senatorul Mihail Veștea au participat astăzi, 13 iulie 2021, la București, la o întâlnire organizată cu liderii coaliției de guvernare, pe tema identificării soluțiilor de finanțare pentru proiectele majore de investiții ale județelor Brașov și Covasna. La această întâlnire au fost prezenți președintele Camerei Deputaților, dl. Ludovic Orban și vicepremierii Kelemen Hunor și Dan Barna. Imediat după această întâlnire, a urmat o altă întrevedere, pe aceeași temă, și cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, organizată la sediul ministerului.
Principalul demers adus în atenția liderilor coaliției de guvernare de către șeful administrației județene a fost solicitarea în vederea alocării sumei de 100 milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov. Până în prezent, Consiliul Județean Brașov a cheltuit din bugetul propriu aproape 300 milioane de lei pentru construirea acestui obiectiv de investiții, iar anul acesta, va fi un vârf de plăți, în ceea ce privește lucrările de infrastructură aeroportuară, care sunt contractate și care vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, în valoare totală de 95 de milioane de lei. De asemenea, președintele Consiliului Județean Brașov a transmis că, în baza studiului de fezabilitate pentru asigurarea serviciilor de navigație aeriană, au fost demarate procedurile de achiziție publică pentru echipamentele de navigație aeriantă, proiectarea procedurilor de zbor ș proiectarea și execuția turnului de control remote, în valoare totală de 85 de milioane de lei.
Totodată, reprezentanții administrațiilor locale din Brașov și Covasna au prezentat principalele proiecte de investiții, în vederea includerii acestora în diverse programe de finanțare.
Astfel, autostrada A13, care va face legătura între Brașov și Bacău, este un proiect care – potrivit reprezentanților autorităților publice locale – la momentul actual, se află într-o evoluție foarte bună, în sensul în care, până anul viitor, proiectul tehnic pentru primul tronson Brașov-Brețcu, de aproximativ 80 de kilometri, va fi finalizat. Acest tronson de autostradă ar putea introdus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și ar putea fi implementat, prin PNRR, până în anul 2026, fiind vorba despre un proiect matur.
De asemenea, și autostrada Făgăraș-Sibiu ar putea introdusă în Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind un proiect matur, care întrunește toate condițiile necesare pentru a putea fi finanțat
Un alt proiect major de infrastructură, care a fost adus în atenția liderilor coaliției de guvernare a fost proiectul Spitalului Regional de Urgență de la Brașov, un proiect de anvergură, care va deservi cele trei județe: Brașov, Covasna și Harghita. Acest proiect ar fi inclus în PNRR, dar există și posibilitatea accesării unor surse de finnațare din fonduri europene.
La fel și proiectul trenului, care va face legătura între Brașov, Ghimbav și Bod, respectiv între cele două magistrale feroviare și aeroport, a fost prezentat și susținut în vederea includerii în PNRR sau propus spre finanțare în cadrul Programulul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
”Am avut astăzi, din nou, ocazia de a prezenta și de a susține, în fața liderilor de la București proiectele de dezvoltare ale Brașovului. Au fost discuții constructive, în cadrul cărora au fost identificate sursele de finanțare pentru acestea, precum și condițiile care trebuie îndeplinite pentru accesarea acestora. Avem șanse mari ca tronsoanele de autostradă Brașov-Brețcu și Brașov-Făgăraș să fie incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență, la fel și Spitalul Regional de Urgență Brașov și legătura feroviară dintre Brașov și aeroport, proiecte pentru care ar putea exista și soluția finanțării din fonduri europene. Suntem încrezători în realizarea acestor proiecte, mai ales că avem, și susținerea liderilor de la București” – a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.