Proiectul „NO BARRIERS”, în plină desfășurare la Brașov

Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice Sf. Haralambie Brașov organizează în perioada 27.07.2021 – 21.08.2021, zilnic între orele 16.00 – 20.00, împreună cu AIESEC România un proiect prin care se încurajează implicarea voluntarilor naționali și internaționali în activități de susținere și promovare a persoanelor cu dizabilități din Brașov.

„Cu ajutorul dumneavoastră vom putea să ne continuăm proiectele și să începem altele noi, dedicate persoanelor cu dizabilități în special, dar și comunității brașovene, cu scopul integrării persoanelor cu dizabilități în comunitate prin intermediul activităților sportive, a atelierelor de creație și îndemânare, a jocurilor interactive și recreative”, a declarat Nicolaie Deaconescu, unul dintre voluntari.

În cadrul evenimentului voluntarii internaționali împreună cu voluntarii din Brașov alături de persoanele cu dizabilități organizează, pregătesc și participă la diferite activități creative – recreative și sportive menite să susțină aderarea persoanelor cu dizabilități la o viață activă, astfel:

  • Realizare Flash- mob cu tema ”Unitate în diversitate” , prezentat într-un loc public (aleea de sub Tampa) cu participarea a minim 100 persoane)
  • Ateliere de creație – organizate la sediul Asociației
  • Organizare concurs ”Treasure hunt”- locație Lacul Noua
  • Competiția sportivă ”Afirmă-te prin sport”- locație parcul din str. Panselelor
  • O seară tradițională internațională
  • Activități sportive, recreative, jocuri de grup, altele
Citeste și:  Prețurile plătite de români pentru energia electrică și gazele naturale, printre cele mai mici din Uniunea Europeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.