Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind elaborarea noii legi a salarizării, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) face următoarele precizări:
- până în prezent au fost realizate consultări în cadrul dialogului social cu federațiile sindicale reprezentative ale tuturor familiilor ocupaționale;
- unii dintre partenerii sociali au înaintat propuneri de coeficienți și grile de salarizare;
- propunerile se află în analiză, aceasta realizându-se după o metodologie elaborată de consultantul guvernamental pentru acest proiect de lege, respectiv Banca Mondială;
- legea salarizării este un jalon foarte important în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Jalonul 420 – care trebuie să fie îndeplinit de către România. Din acest motiv, MMSS este în contact permanent și cu reprezentanții Comisiei Europene;
- întregul demers de realizare a noii legi a salarizării a fost și rămâne unul transparent, deschis, având ca principale obiective eliminarea inechitățior din sistem și stimularea performanței.
MMSS va analiza și discuta în continuare cu partenerii sociali proiectul de act normativ privind noua lege înainte de a fi pus în transparență decizională.