Proiectul „Trenul metropolitan Brașov”, prezentat la Minister. Din 2023, acesta ar putea circula din 30 în 30 de minute

Proiectul trenului metropolitan a fost prezentat, recent, la Ministerul Transporturilor, de către primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.

Conform primarului, în planul trenului metropolitan se discută de patru trasee, pe care să fie împărţite cele 22 de garnituri de tren.

„În acest scenariu sunt luate în calcul aproximativ 22 de garnituri, dintre care două de rezervă și o frecvență a curselor de 30 de minute.  Oportunitatea acestor trasee, care trec de Zona Metropolitană, va fi stabilită prin Studiul de fezabilitate. Traseele folosesc atât infrastructura existentă, cât și linia proiectată pentru a deservi aeroportul”, a precizat Allen Coliban.

Cele patru trasee sunt gândite astfel: 

T1: Zărnești – Brașov – Sfântu Gheorghe.  

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

T2: Predeal – Brașov – Bod – Feldioara 

T3: Codlea Nord – Brașov – Întorsura Buzăului.

T4: Sinaia – Brașov – Aeroport – Feldioara

Allen Coliban consideră că proiectul a fost bine primit de reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi există posibilitatea de a fi inclus pe lista de investiţi prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR).

Dacă toate procedurile se vor derula fără probleme, Allen Coliban a estimat că trenurile ar putea fi funcționale din primele trei luni ale anului 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.