Propunerile Preliminare ale Planului Urbanistic General al Brașovului intră într-o nouă etapă de actualizare

După primele două săptămâni de dezbatere, în care au fost identificate o serie de neconcordanțe, PUG-ul va beneficia de o serie de actualizări și corelări. În această perioadă, etapa de consultare a cetățenilor, inclusiv întâlnirea programată în data de 31 octombrie, este suspendată temporar. Continuă consultările cu instituțiile avizatoare și primăriile învecinate.

Actualizarea Planului Urbanistic General, unul dintre cele mai importante documente pentru dezvoltarea unei comunități, a suscitat foarte mult interes după punerea în dezbatere publică în urmă cu două săptămâni.

Odată cu această prezentare a documentului au venit o serie de propuneri și observații din partea cetățenilor și specialiștilor, dar au fost identificate și o serie de neconcordanțe, astfel că s-a luat decizia de a solicita elaboratorului PUG-ului clarificarea neconcordanțelor, precum și analizarea și integrarea principiilor și direcțiilor strategice  ce derivă din observațiile primite până în prezent, dacă acestea sunt corect fundamentate.

Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

În această perioadă, până la finalizarea introducerii modificărilor necesare, etapa de informare și consultare a cetățenilor se suspendă.

Continuă consultările asupra Propunerilor Preliminare la nivel instituțional, atât cu unitățile administrativ teritoriale din aria metropolitană, cât și cu instituțiile avizatoare, pentru armonizarea cerințelor, condiționărilor și proiectelor de infrastructură.

De asemenea, și întâlnirea propusă pentru data de 31 octombrie va fi reprogramată.

,,În vederea analizării și clarificării cât mai multor aspecte, precum și integrării unor propuneri corect fundamentate din perspectiva interesului public, informarea și consultarea publică a cetățenilor se suspendă temporar. De asemenea, pentru valorificarea întâlnirii publice cu cetățenii, în sensul unui dialog deschis și constructiv, întâlnirea propusă pentru data de 31.10 va fi reprogramată la o dată ulterioară, ce va fi comunicată în timp util, conform prevederilor Ordinului 2701/2010 și a Regulamentului Local Anexă la HCL nr. 321/31.05.2011 astfel încât toate termenele procedurale să fie respectate și toți cetățenii informați adecvat”, au precizat reprezentanții Primăriei Brașov care gestionează acest proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.