Protest în semn de omagiu pentru martiriul Ilenei Negru, cea care și-a dat foc în Poiana Brașov

Protest la Brașov al urmașilor și luptătorilor Revoluției în semn de omagiu pentru Ileana Negru. Mama unui băiat ucis în 1989, această și-a luat viața în urmă cu trei săptămâni. Oamenii au scandat și împotriva autorităților, care nu au anunțat tragicul eveniment decât două săptămâni mai târziu. De altfel, abia acum procurorul a făcut public mesajul scris de Ileana Negru pe o pancartă, înainte de a-și lua viața, informează Televiziunea Română.

”În semn de protest după 33 de ani de suferință, durere, umilințe și batjocură, azi pun capăt umilinței chiar cu prețul vieții”. Așa începe mesajul pe care Ileana Negru l-a scris pe o pancartă și l-a luat cu ea într-o zona de drumeție din Poiana Brașov, acolo unde și-a dat foc pe 25 mai, chiar de ziua eroilor.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

Abia acum, la trei săptămâni după martiriul femeii, procurorul a precizat, într-un comunicat, că mesajul Ilenei Negru a fost găsit în apropierea victimei și că era scris pe o bucată de carton alb, care avea lipită o panglică în culorile drapelului național.

Martiriul Ilenei Negru amintește de Liviu Corneliu Babeş, care şi-a dat foc tot în Poiana Brașov, în martie 1989, în semn de protest față de regimul comunist.

Sursa, Știrile TVR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.