Raliului Brașovului, ultima etapă din Campionatul Național de raliuri, se va desfășura în acest weekend

Ediția cu numărul 52 a Raliului Brașovului, ultima etapă din Campionatul Național de raliuri, se va desfășura în perioada 27-29 octombrie 2023.

Acțiunea celor două zile de concurs va purta sportivii din țara noastră și de peste hotare, din Norvegia, Slovenia, Italia și Franța, în probele speciale „Bran”, „Predeal”, „Săcele” și în Super Speciala „Brașov Rally Show”.

Puțin peste 120 de kilometri competitivi vor avea de parcurs cele 63 de echipaje care au spus prezent ediției din acest an a celui mai important eveniment sportiv al județului Brașov.

Absența optuplului campion național absolut de raliuri Simone Tempestini este suplinită de o reîntoarcere surpriză și frumoasă. Pentru a doua oară în România, norvegianul Mads Østberg va fi un concurent redutabil la TESS Rally Brașov, etapă deloc străină pentru campionul mondial din 2020 al categoriei WRC2, întrucât acesta a venit în premieră în țara noastră la ediția din urmă cu două sezoane a raliului de sub Tâmpa.

Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

Nu putem omite prezența reprezentanților locali, TESS Rally Brașov – Ediția 52 urmând să-i aibă la start start atât pe sportivii ProRally Team Brașov – Andrei Gîrtofan cu Doru Vraja (Škoda Fabia Rally2), respectiv Dan Gîrtofan cu tânărul Andrei Toderaș (Škoda Fabia Rally2), precum și surpriza frumoasă a etapei – Manu Mihalache cu János Soós (Škoda Fabia Rally2).

Programul detaliat al evenimentului poate fi consultat aici: https://www.raliulbrasovului.ro/program/

TESS Rally Brașov – Ediția 52 este un eveniment organizat de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Brașov care a alocat 40.000 de lei în cadrul Programului privind acordarea de finanţări nerambursabile pentru proiectele sportive, pe componenţa Promovarea Sportului de Performanţă.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Competiţia beneficiază şi de susţinerea Primăriei Braşov şi se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, prin Agenția Națională pentru Sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.