Sistemul UE de alertă rapidă pentru produse nealimentare (RAPEX) a validat, luni, trei alerte emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la măştile aflate la comercializare în ţările Uniunii Europene, se menţionează într-un comunicat al ANPC.
Cele trei alerte transmise de România au în vedere comercializarea de măşti PRIMA şi RIXIN, cea de-a treia alertă vizând un tip de mască fără marcă. Toate cele trei tipuri de măşti sunt fabricate în China, potrivit alertelor remise de ANPC.
În urma validării acestor trei alerte de către RAPEX, numărul total al alertelor provenite din România şi confirmate de sistemul UE de alertă rapidă pentru produse nealimentare se ridică la 21, se menţionează în comunicatul ANPC.
Preşedintele instituţiei, Eduardt Cozminschi, le-a transmis consumatorilor români că instituţia acţionează pentru respectarea drepturilor consumatorilor.
„Numărul important de alerte validate de Sistemul RAPEX, în ceea ce priveşte măştile comercializate în România şi, posibil, şi în alte ţări membre UE, demonstrează eficienţa muncii depuse de Direcţia de Control şi Supraveghere Piaţă a ANPC, realizată chiar în condiţii dificile impuse de tarele acestui an marcat de pandemie. Acest lucru, precum şi întreaga noastră activitate, îi asigură pe consumatorii români că prioritatea noastră este, ca întotdeauna, respectarea cu stricteţe a legii şi a drepturilor lor de către operatorii economici”, a afirmat preşedintele ANPC, citat în comunicat.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor supraveghează permanent piaţa de bunuri şi servicii, mai ales cele necesare în această perioadă marcată de Covid-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârşit şi îi avertizează, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”.