RATBV suspendă timp de o săptămână cursele de transport special pentru elevi

RATBV va suspenda în perioada 24 – 28 octombrie 2022 efectuarea serviciului de transport special pentru elevi, aceasta deoarece săptămâna viitoare toate unitățile de învățământ preuniversitar se vor afla în vacanță.
Potrivit datelor centralizate la nivelul societății noastre, peste 500 de elevi merg zilnic către unitățile de învățământ cu unul dintre cele 14 autobuze care circulă pe cele 12 trasee ce asigură legătura între cartierele Bartolomeu, Avantgarden, Rulmentul, Noua, Valea Cetății, Triaj, Astra, Avantgarden și centrul vechi al orașului. De asemenea, de acest serviciu oferit de RATBV beneficiază și cadre didactice și nedidactice de la școlile din oraș.
Reluarea curselor se va face în data de 31 octombrie, la reluarea cursurilor școlare, pe aceleași trasee și cu aceleași grafice orare. RATBV le mulțumește tuturor elevilor pentru faptul că folosesc acest tip de transport, iar pe părinți îi asigură că, în continuare, pentru societatea noastră acest serviciu este prioritar să fie realizat în condiții de siguranță din toate punctele de vedere.

Citeste și:  Curtea Constituțională are termen până joi să VALIDEZE rezultatele alegerilor prezidențiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.