Razie în Brașov și Hărman: Ce au căutat polițiștii

Razie pe străzile din Brașov și în Comuna Hărman. Polițiștii au ieșit cu efective mărite pentru a verifica modul în care sunt respectate restricțiile impuse de Ordonanțele Militare în vigoare.

„În intervalul orar 11.00-13.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Secțiile 1-5 Poliție Brașov, Biroul Rutier Brașov și Postul de Poliție Hărman,  au organizat și desfășurat o acțiune pe raza localității Hărman, județul Brașov, ce a avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de urgență adoptate prin Ordonanțele Militare în vigoare, pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, precum și verificări pe linie rutieră. 

În cadrul activităților desfășurate polițiștii au legitimat 138 de persoane și au controlat 112  autovehicule, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 750 lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002-Rep.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

În acțiune au fost angrenate 17 forțe de ordine, care au acționat, în sistem integrat, pentru menținerea ordinii și siguranței publice”, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.