Polițiștii rutieri și de ordine publică, cu aviz de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în baza unui plan de acțiune al Organizației Polițiilor Europene (ROADPOL), au organizat și desfășurat în perioada 07 – 13.12. 2020, acțiuni, ce au avut ca scop prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive, impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule în ceea ce privește respectarea tuturor normelor rutiere, reducerea riscului rutier pe raza întregului județ.
Obiectivele acțiunilor au fost:
- depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive;
- impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic;
- verificarea respectării măsurilor dispuse în perioada stării de alertă pentru prevenirea și răspândirea virusului SARS-CoV-2;
- impunerea și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
În cadrul acțiunilor, ce s-au desfășurat la nivel european, iar pe teritoriul României sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, au fost utilizate aparate etilotest, etilometre și DrugTest.
Astfel, cu ocazia activităților desfășurate, au fost efectuate 2.940 de testări atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul DrugTest.
Au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în valoare de 26.100 lei, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre acestea 9 infracțiuni privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 1 infracțiune pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.