
Unul dintre cele mai importante proiecte ale orașului Râșnov – reabilitarea Cetății Medievale – înaintează constant. Autoritățile locale anunță că documentația necesară pentru obținerea avizului de la Ministerul Culturii a fost depusă ieri la Direcția Județeană pentru Cultură, un pas esențial în procesul de avizare.
În paralel, actele pentru avizul ISU au fost depuse deja, iar răspunsul oficial este așteptat după 16 decembrie. Deși inițial se estimase că toate avizele vor fi obținute până în luna decembrie, termenul se va prelungi cel mai probabil până în ianuarie.
Pentru a evita orice blocaj și pentru a asigura continuitatea proiectului, Primăria Râșnov a garantat resursele financiare necesare printr-un credit, astfel încât lucrările să poată continua fără întreruperi.
După obținerea celor două avize, proiectul va intra în etapa de licitație pentru proiectare și execuție, cu obiectivul ca lucrările efective să înceapă în toamna anului 2026.
Cetatea Medievală, simbolul orașului Râșnov, își va recăpăta treptat strălucirea. Reabilitarea ei este un demers prin care comunitatea își redă istoria – pas cu pas.