Recomandări de la Protecția Consumatorilor, odată cu apropierea Paștelui

Evitaţi să cumpărați carne de miel de la persoane şi din locuri neautorizate, din ”portbagajele maşinilor” şi ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic, transmite directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.

”Achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea. Evitaţi cumpărarea de carne de la persoane şi din locuri neautorizate, din portbagajele maşinilor chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, a scris, duminică, Paul Anghel, pe pagina sa de socializare.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.