Regizorul Cristian Mihăilescu va fi premiat la Gala Premiilor „Valori Contemporane” 2025

Regizorul de operă Cristian Mihăilescu, fost director al Operei din Brașov și un nume de referință pe plan internațional în lumea artistică, va primi o distincție în cadrul Galei Premiilor „Valori Contemporane” din acest an. Evenimentul va avea loc în luna iunie 2025, sub patronajul Ministerului Culturii, și va celebra personalități de marcă din domenii precum cultură, educație, jurnalism, afaceri și sănătate.

Maestrul Cristian Mihăilescu a fost nominalizat pentru realizările sale remarcabile în domeniul regiei de operă, fiind apreciat pentru impactul său internațional în promovarea culturii românești pe marile scene. La Gala Premiilor „Valori Contemporane”, Cristian Mihăilescu va primi premiul în cadrul categoriei personalități ale culturii și artei contemporane, potrivit Gândul.ro.

Acesta a debutat ca solist la Opera Națională din București, dar a avut și o intensă prezență managerială deținând funcția de Director al Operelor din Constanța și Brașov. A absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București, secția canto, iar apoi pe cele ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică la secția regie de operă. În calitate de solist la Opera Naţională din Bucureşti, a interpretat 47 de roluri, de la Mozart la Stravinski, inclusiv Verdi, Puccini, Offenbach şi Johann Strauss. De asemenea, a participat la numeroase festivaluri şi a susţinut concerte şi spectacole pe toate marile scene ale ţării, dar și turnee artistice internaționale. Este totodată profesor universitar doctor și a susținut cursuri de MasterClass pe 4 continente. Printre numeroasele recunoașteri și decorații, amintim Ordinul „Meritul Cultural”, în rang de Cavaler acordat de Președintele României. De altfel, Cristian Mihăilescu este și Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov și al orașului Zărnești, dar și Președinte de Onoare al Festivalului Național de Muzică „Ecoul Pietrei Craiului”.

Citeste și:  „It’s Only FAIR” X-Mas Edition – Primul târg de artă și design contemporan la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov
Foto. Fuego și Cristian Mihăilescu
Foto. Felicia Filip, Cristian Mihăilescu și Dragoș Popa

În cadrul aceleași ceremonii, organizatorii vor acorda distincții și altor personalități din diverse domenii, iar premiile vor sublinia importanța lor în consolidarea valorilor românești în contextul actual. Cristian Mihăilescu se alătură unui grup select de laureați care vor fi recompensați pentru excelența lor și impactul pe care l-au avut în promovarea culturii și valorilor universale.

Distincțiile stabilite din anul 2024, pentru categoria personalităților marcante ale secolului XXI, se vor acorda Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, academicianului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Leon Dănăilă, lui Dumitru Prunariu (membru de onoare al Academiei Române) și Didei Drăgan. De asemenea, la alte categorii Myosotis, sunt laureați Dan Negru, Magda Catone, părintele Nicolae Dima, Doina Dabija și Nicolae Furdui Iancu.

Citeste și:  Cursuri gratuite de competenţe digitale pentru cetăţeni, la Biblioteca Judeţeană Braşov

La prima ediție, distincțiile au fost conferite Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, omului de cultură Mihai Cimpoi, Nadiei Comăneci, actorilor Emil Boroghină, Carmen Tănase, Irena Boclincă și Claudia Motea, lui Ovidiu Lipan Țăndărică, Iulianei Gorea-Costin, părintelui Constantin Necula, lui Dima Trofim, Nicolae Mocanu, Mihnea Cosmin Costoiu, Adrian Artene, George Grigoriu, Danielei Șontică, Iulianei Tudor, Mariei Ivanov, Evei Pavel, Cristinei Bălan, Adei Vertan, lui Cătălin Botezatu, Andreei Popa, lui Cristi Brancu, Răzvan Vișan, Alex Stanciu și lui Doctor Cezar (Amititeloaie), dar și altor importanți oameni de cultură sau de televiziune, unor medici, muzicieni, creatori de modă, antreprenori și profesori. Premii Myosotis, în ceremonii de sub alte slogane sau concepte, au mai primit și Eugen Doga, Felicia Filip, Maia Morgenstern, Vasile Bănescu, Daniel Jinga, pr. Vasile Ioana, Marius Bodochi, Iuliana Marciuc, Răzvan Ioan Dincă și Rareș Prisacariu.

Citeste și:  Studenții brașoveni au protestat în fața Prefecturii

Publicul poate face nominalizări

Comisia poate primi nominalizări din partea publicului, până la 10 mai 2025, pe adresa contact@bucharest-times.ro, atât pentru categoriile premiilor Myosotis, acordate în cadrul evenimentului, cât și pentru categoria premiilor The Bucharest Times, aceasta din urmă reprezentând o categorie ce ia anul acesta locul premiilor Radar de Media, care s-au acordat până în 2024 și în cadrul proiectelor Myosotis, inclusiv la prima ediție „Valori Contemporane”.

Foto: Myosotis Media Group

Gala Premiilor „Valori Contemporane” este un proiect al trustului de presă culturală Myosotis Media Group, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, GMR Media și alte instituții sau organizații culturale.

2 thoughts on “Regizorul Cristian Mihăilescu va fi premiat la Gala Premiilor „Valori Contemporane” 2025

  1. Ura!!!! CRISTIAN MIHAILESCU!!! In sfarsit,primesti ce ti se cuvine!!! Talentul,daruirea, profesionalismul ce Te caracterizeaza, a facut ca in Brasov sa dainuiasca „Opera „,peste timp…
    In urma Ta ,pe unde ai poposit in profesie,au ramas numai „Opere de Arta”
    Iti multumim ca existi,sa ne poti umple sufletele de frumos si bucurii!!!!
    FELICITARI!!!! NOI CARE TE IUBIM si PRETUI!!!!

  2. Fără dar și poate, Mihăilescu este o valoare contemporană! Palmaresul pe care îl are nu este doar al domniei sale, ci este al nostru, al tuturor românilor care iubim actul artistic de înaltă ținută. Mergeți la Opera Brașov, unde încă sunt puse în scena spectacole în regia sa. Mergeți la București la Opera Comică, unde veți descoperi de asemenea un UNIVERS care vă poate fermeca. Bravo celor care s-au gândit să îi înmâneze un astfel de premiu! O zi excelentă, cititorule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.