Reguli mai stricte pentru chiriașii sociali din Brașov

Chiriașii locuințelor sociale vor trebui să fie mai atenți la plata chiriilor sau întreținerii, la respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor sau la respectarea normelor de conviețuire, dacă vor să își păstreze locuința închiriată. Consiliul local a aprobat vineri proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei la HCL nr. 9/2021 privind aprobarea Regulamentului privind repartizarea și închirierea locuințelor sociale aparținând Municipiului Brașov, care lărgește sfera beneficiarilor, dar impune și o serie de obligații.

Astfel, în urma unor modificări legislative aduse Legii Locuinței, au fost introduse două noi categorii de persoane îndreptățite să primească o locuință socială și anume persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului – Lupeni – august 1977, precum și victimele violenței domestice, însă numai până la data finalizării partajului prin una dintre modalitățile prevăzute de lege.

O altă prevedere se referă la posibilitatea persoanelor/familiilor cărora urmează să li se repartizeze o locuință socială de a viziona apartamentul care urmează să li se repartizeze înaintea încheierii contractului de închiriere, pentru a se elimina situațiile în care chiriașii renunțau la contract după încheierea acestuia, în urma vizionării locuinței.

Foarte importante sunt noile condiții care duc la încetarea contractului de închiriere. Odată cu intrarea în vigoare a noului regulament, chiriașii vor fi obligați în mod expres să își achite la timp cheltuielile locative și chiria, în caz contrar contractul urmând să înceteze. Contractul va înceta de asemenea și dacă se constată că în locuință nu sunt respectate normele de prevenire și stingere a incendiilor, adică dacă locatarii au modificat sursa de încălzire sau folosesc combustibili pentru aparatele de gătit (butelii GPL, lemne, cărbuni, petrol, benzină, motorină etc.).

Citeste și:  Un nou început: ceremonia de constituire a Consiliului Judeţean Braşov

Un alt motiv pentru încetarea contractului de închiriere este și comportamentul locatarului sau al membrilor familiei acestuia, comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosirea normală a locuinței. În cazul în care aceștia sunt notificați de maximum 3 ori în baza unor documente justificative (note de constatare, rapoarte de vizită, reclamații, procese-verbale întocmite de organele de poliție, certificate medico-legale etc.) asupra încălcării regulilor, ei vor pierde dreptul la respectiva locuință. Comportamentul inadecvat va fi dovedit prin existența unor amenzi legate de tulburarea ordinii și liniștii publice, notificări din partea DAS Brașov privind comportamentul, sau orice alte documente relevante care se află la dosarul beneficiarului. Municipalitatea are în prezent 44 de locuințe sociale, cu două și cu trei camere, în blocul de pe str. Zizinului nr. 144, aflat în administrarea Direcției de Asistență Socială Brașov începând cu data de 15.08.2022. În prezent, în imobil locuiesc 162 de persoane vulnerabile. Pe lista de așteptare pentru repartițiile de locuințe sociale se află în prezent alte 42 de

INFORMAȚII referitoare la modificarea și completarea Anexei la HCL nr. 9/2021 privind aprobarea Regulamentului privind repartizarea și închirierea locuințelor sociale aparținând Municipiului Brașov.

În prezent repartizarea și închirierea locuințelor sociale aparținând Municipiului Brașov se realizează în baza Regulamentului  privind repartizarea și închirierea locuințelor sociale, aprobat prin HCL nr. 9/2021.

Direcţia de Asistenţă Socială Braşov în calitate de administrator al imobilului situat în str. Zizinului, nr. 144, încheie contractele de închiriere cu locatarii din locuințele sociale, iar ca uramare a modificărilor intervenite a considerat oportun să propună spre aprobare Consiliului Local Brașov modificarea Regulamentul privind repartizarea și închirierea locuințelor sociale și modelul de contract de închiriere.

Citeste și:  Liderii liberali se mobilizează pentru Nicolae Ciucă: „Votul util pentru viitorul României”

Principalele modificări aprobate în ședința de Consiliul Local din data de 28.06.2024 se referă la:

– includerea unor noi categorii de persoane îndreptățită să primească o locuință socială și anume persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 și victimele violenței domestice pentru care s-a prevăzut posibilitatea de a beneficia de locuințe sociale dar numai până la data finalizării partajului prin una dintre modalitățile prevăzute de lege. (modificările s-au impus deoarece prin Legea nr. 253/2022 s-au adus modificări și completări Legii locuinței nr. 114/1996. Astfel, la art. 43 s-a introdus o nouă categorie de persoane îndreptățite să primească o locuință socială și anume persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului – Lupeni – august 1977. De asemenea, art. 48 s-a modificat și a fost introdus un alineat nou, respectiv: ,,(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) pot beneficia de locuințe sociale sociale victimele violenței domestice numai până la data finalizării partajului prin una dintre modalitățile prevăzute de lege.”

–  Prin OG nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a redevenit obligatorie înregistrarea la organul fiscal competent a contractelor de închiriere, începand cu data de 1 ianuarie 2023, modificare ce a fost introdusă în regulament;

– s-au introdus modificări în sensul că persoanele/familiile cărora urmează să li se repartizeze o locuință socială vor viziona apartamentul care urmează să li se repartizeze pentru a-și exprima în scris acordul sau dezacordul repartizării locuinței vizionate. ( în prezent nu exista posibilitatea vizionării apartamentului anterior repartizării, existând cazuri în care chiriașii renunțau la contract după încheierea acestuia);

Citeste și:  Astăzi începe Festivalul Național Lira din Maramureș. Tineri talentați din Brașov vor urca pe scena festivalului

-noi condiții de încetare a contractului:

-respectarea normelor de conviețuire prin respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor

-încetarea contractului dacă se constată că locatarii au modificat sursa de încălzire în locuință sau folosesc combustibili pentru aparatele de gătit (butelii GPL, lemne, cărbuni, petrol, benzină, motorină etc.)

– locatarul/membrii familiei acestuia are/au un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei, după notificarea acestuia/acestora de cel mult 3 ori, în baza unor documente justificative (note de constatare, rapoarte de vizită, reclamații, procese-verbale întocmite de organele de poliție, certificate medico-legale etc.).

*Notă: comportamentul inadecvat va fi dovedit prin existența unor amenzi legate de tulburarea ordinii și liniștii publice, notificări din partea DAS Brașov privind comportamentul, sau orice alte documente care se află la dosarul beneficiarului.

Prin HCL nr. 405/2020, Consiliul Local al municipiului Brașov a aprobat darea în administrare, către Direcția de Asistenţă Socială Brașov, a imobilului (bloc de locuinţe sociale), situat în Brașov, str. Zizinului nr. 144, începând cu data de 15.08.2022.

În prezent în imobilul aflat în administrarea DAS Brașov sunt 44 de locuințe sociale în care locuiesc 162 de persoane vulnerabile. Locuințele sociale din imobilul situat în Str. Zizinului nr. 144 și aflat în administrarea Direcției de Asistență Socială Brașov, sunt compuse doar din 2 și 3 camere.

Pe lista de așteptare se află un număr de 42 de persoane sau familii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.