
Românii care vor să călătorească în Marea Britanie în scop turistic, pentru vizite sau șederi de scurtă durată vor avea nevoie de Autorizația Electronică de Călătorie (ETA), începând cu 25 februarie 2026, anunță Ambasada Marii Britanii la București.
Noua regulă se aplică tuturor cetățenilor europeni, inclusiv celor din România.
Cât costă și cât este valabilă ETA
Autorizația Electronică de Călătorie costă 16 lire sterline și este valabilă timp de doi ani sau până la expirarea pașaportului titularului, dacă acesta expiră mai devreme.
ETA permite multiple călătorii în Regatul Unit, pentru perioade de până la 6 luni, în scop turistic, pentru vizite la familie sau alte motive eligibile.
Cum se obține ETA
Solicitarea se face online, fie prin aplicația oficială UK ETA, fie pe site-ul guvernamental GOV.UK/ETA.
După depunerea cererii, răspunsul este transmis prin e-mail de către UK Visas and Immigration (UKVI), de regulă în decurs de 24 de ore. În unele cazuri, termenul poate ajunge la trei zile lucrătoare. E-mailul va conține un număr de referință ETA format din 16 cifre.
Autoritățile britanice recomandă călătorilor să solicite autorizația din timp, înainte de a-și planifica deplasarea, pentru a evita eventuale probleme la îmbarcare.
