Repartizarea computerizată a absolvenților clasei a VIII-a care au susținut examenul de Evaluare Națională în 2024 va avea loc pe 24 iulie, potrivit calendarului Ministerului Educației.
Elevii pot consulta listele cu repartizarea începând cu ora 12:00. După afișarea rezultatelor, candidații admiși se vor prezenta la liceele unde au fost repartizați pentru a depune dosarele de înscriere, în perioada 25-30 iulie. Programul de lucru va fi afișat pe site-urile liceelor respective.
Cei care nu au obținut un loc la liceul dorit pot participa la a doua etapă de admitere, care va începe din 2 august. În această etapă, vor fi afișate locurile rămase libere la licee, iar candidații se vor putea înscrie la unitățile de învățământ unde mai sunt locuri disponibile.