- Săptămâna viitoare încep lucrările și pe Strada Hărmanului
Lucrările de reparații străzi programate pentru această perioadă sunt în plină desfășurare. Pe Drumul Poienii, între Livada Poștei și Turnul Alb, au început deja lucrări de frezare și asfaltare a carosabilului, reparare a trotuarelor și înlocuire a bordurilor. Sunt introduse restricții în intervalul 8.00 – 17.00, circulația rutieră desfășurându-se pe o bandă, alternativ, și fiind dirijată de piloți de circulație. Pe drumul Poienii se va mai lucra pe trei tronsoane – în zona Belvedere, în zona intersecției cu strada Cibinului și la Km 4, aici executându-se lucrări de reparații asfalt.
Tot pe lotul II, SC RS Activ realizează reparații de trotuare cu pavaj pe străzile de pe Dealul Cetății (Aleea Lupeni, Colonel Buzoianu, Maior Cranța). SC Recon execută reparații majore pe Bulevardul Carpaților, cu restricții de circulație pe o bandă pe sens, pe strada Carpaților, între străzile Zorilor și Barbu Lăutaru. După turnarea stratului de afalt vor fi ridicate la cote și capacele gurilor de scurgere și de vizitare. Lucrarea se va termina până la sfârșitul acestei luni. Pe strada Petofi Sandor a fost realizată asfaltarea și acum se lucrează la ridicarea gurilor de scurgere. Se pavează strada Fundătura Țibleșului și se execută reparații pe Sitarului și Pârâului. Săptămâna viitoare, Recon va intra pe strada Molidului, pentru lucrări de refacere după intervenția Electrica, lucrări care implică atât porțiuni din carosabil, cât și din trotuare. Săptămâna viitoare se va intra și în zona Urban Invest, pe segmentul dintre str. Barbu Lăutaru și Poienelor, paralel cu str. Carpaților, urmând a fi turnat stratul de uzură al asfaltului și realizarea ridicării la nivel a capacelor
În acest moment, în lotul I, în oraș se mai lucrează pe 13 Decembrie, între b-dul Gării și str. Camil Petrescu, cu restricții temporare de circulație pe maxim o bandă. Aici se repară asfaltul și se ridică la nivel gurile de scurgere. Lucrări de asfaltare cu turnare de covoare asfaltice se desfășoară și în Triaj, pe strada Filiași (zona terminalului RATBV).
Se execută reparații ale carosabilului în zona gării, pe strada din spatele Sălii Sporturilor (Bd Gării).
Săptămâna viitoare va intra în reparații Strada Hărmanului, pe tronsonul cuprins între Bld. Al. Vlahuță și str. Toamnei. Lucrările vor dura aproximativ două săptămâni și vor presupune frezare și turnare de covor asfaltic, ceea ce va însemna și restricționarea circulației, temporar, pe o bandă. În paralel vor fi executate și reparații pe strada Sînzienelor (în spatele sediului CEC).
În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, pentru anul 2023 s-au stabilit 132 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decaparea mecanizată (frezare) și reparații, la turnarea de covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Lucrările sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât acestea să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută reparațiile asfaltice.
Etapele de reparații majore ale străzilor includ: demontarea și remontarea bordurilor, montarea plăcilor din beton pentru așezarea la cotă a capacelor căminelor de vizitare și a grătarelor gurilor de scurgere, lucrări de refacere trotuare, lucrări de refacere fundații (acolo unde este cazul), lucrări de reparații în urma intervențiilor deținătorilor de utilități (dacă este cazul). După finalizarea acestor lucrări urmează așternerea stratului de asfalt. În paralel, continuă programul de reparații (,,plombări”) pe străzile unde nu există necesitatea unor intervenții majore.
În acest an, Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, suma de 49 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei, iar la ultima rectificare au fost adăugate 9,3 milioane de lei.
Informațiile referitoare la programul de reparații pot fi consultate pe site-ul dedicat, https://abc.brasovcity.ro/asfalt, unde pot fi făcute și sesizări referitoare la noi situații ce necesită intervenția sau la calitatea lucrărilor deja executate.
Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi, astfel:
Lotul I, SC Valdek Impex:
– Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.
În Lotul I sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecțiile.
Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ:
– Străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.
În Lotul II sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.