Consilierii locali brașoveni au adoptat vineri o hotărâre privind marcarea momentului 15 noiembrie 1987, prin proiecții laser. Din cazua pandemiei Covid-19, „Crosul 15 Noiembrie” nu se ține anul acesta.
„Crosul se organizează la Brașov din anul 1990. Organizatorii crosului (Asociația 15 Noiembrie1987 Brașov și Asociația Județeană de Atletism Brașov – n.r.) au luat decizia de suspendare, respectând astfel măsurile de distanțare fizică stabilite de autorități”, a anunțat primarul Brașovului, Allen Coliban.
Numele uzinei „Steagu Roşu” a fost legat de prima revoltă anticomunistă, în vara anului 1987. Atunci, muncitorii au ieşit în stradă şi au protestat la Prefectură, sediul judeţean de partid de atunci.Revolta din 15 noiembrie 1987 a braşovenilor a fost primul protest muncitoresc stradal din anii regimului comunist.
Într-o retrospectivă a acelor evenimente, ar fi două feluri de eroi. Întâi, muncitorii răzvrătiţi, condamnaţi şi deportaţi în tăcere. Căderea regimului a însemnat pentru ei bucuria de a reveni acasă şi reangajarea la „Uzinele Steagul Roşu” din Braşov. Fiind atâtea condamnări şi suferinţe, istoricii şi jurnaliştii evită chiar să-i numească pe acesti eroi, potrivit historia.ro.
În a doua categorie ar intra Silviu Brucan şi alţi intelectuali cu contacte externe, care comentaseră „gorbaciovist” evenimentul şi care cumulaseră puncte de disidenţi. Şi, tot retrospectiv, ar fi o singură categorie de perdanţi: braşovenii anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi în 1987. În pofida schimbărilor şi a campaniilor anticomuniste, niciun iniţiator sau părtaş al acţiunilor represive din acea toamnă a secolului trecut n-a dat socoteală.
AU ARS PORTRETUL LUI CEAUŞESCU
15 noiembrie 1987 a fost o zi de duminică. Şi zi lucrătoare, ca aproape toate duminicile din acea vreme, când Ceauşescu obliga cetăţenii „să strângă cureaua” pentru plata datoriei externe. În plus, un „nou prilej de sărbătoare”, pentru că pe 15 noiembrie 1987 se votau deputaţii pentru consiliile populare locale.
Braşovul întreg era „împodobit” cu portretele lui Ceauşescu şi cu mulţimi de steaguri roşii. Lozinci mobilizatoare pentru „a face totul” în scopul fericirii şi bunăstării poporului obturau orice privire aruncată în spaţiul public. Cu cât se-nmulţeau asemenea semne, românii simţeau mai intens angoasa unei ocupaţii străine. Căci ce altceva te puteai numi? Erai prizonierul unui regim care te obliga la cozi şi la cartele alimentare, la mobilizări pe frontul producţiei de export şi la întreruperi de curent. Şi, mai ales, la minciună.
Pe fondul acestor iritări şi frustrări colective, anunţul de noi penalizări salariale pentru rebuturi la export şi pentru neîndeplinirea planului a pus în mişcare sute de muncitori de la „Steagul Roşu”. Oamenii au ţâşnit pe porţile fabricii către Primăria oraşului. Au dat foc steagurilor roşii ale partidului, dar au înălţat tricolorul. Ca un bulgăre de zăpadă rostogolit îndelung, grupul a prins consistenţă, atrăgând mulţimea. Se strigau lozinci nemaiauzite împotriva conducătorilor. Şi toţi cântau „Deşteaptă-te române!”.
