Academia de Informatică Brașov și Fundația Comunitară Brașov anunță rezultatul de excepție obținut de echipa RoDroids formată din David Ignat, Dora Glavan și Paul Vartolomei: LOCUL 1 la World Robotics Olympiad WRO 2021.
Elevii Academiei de Informatică Brașov au fost pregătiți pentru concurs la cel mai înalt nivel în cadrul proiectului INVENTRONICA, unul dintre cele 11 proiecte finanțate anul acesta în cadrul Fondului Științescu Brașov.
Fondul Științescu este un program național de finanțare pentru proiecte educaționale în domeniul STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) care stimulează curiozitatea și încurajează pasiunea în aceste domenii a copiilor şi tinerilor între 6 şi 18 ani.
În perioada 18-21 noiembrie 2021 s-a desfășurat unul din cele mai prestigioase concursuri internaționale de robotică și soluții inovative, World Robotics Olympiad WRO 2021. Competiția ajunsă la ediția XVIII (a noua ediție la care participă echipe românești) a avut anul acesta loc online, anul viitor urmând să se desfășoare fizic în Germania.
În acest an la etapa internațională s-au calificat peste 200 de echipe din 65 de țări, care au concurat la diferite categorii punându-și în evidență iscusința, spiritul inovativ inovativitatea și gândirea inginerească.
Tema ediției 2021 a WRO a fost „Powerbots – The future of Energy”, prin care echipele au fost provocate să găsească soluții robotice inovative pentru una dintre problemele actuale legate de stocarea energiei și utilizarea acesteia în transporturi.
La faza națională a competiției, INVENTRONICA a participat cu 2 echipe: RoDroids – nivel liceu și RoboGeții – nivel gimnaziu, ambele fiind câștigătoare la categoria lor de vârstă. Dintre acestea, RoDroids a mers mai departe la etapa internațională cu proiectul BattAiry.
Proiectul lor, BattAiry, oferă o metodă de a stoca sub formă de aer comprimat energia în exces generată de sursele regenerabile, adaptând moderna tehnologie CAES pentru gospodării individuale.
Cu acest proiect, echipa RoDroids a ocupat locul 1 la World Robotics Olympiad WRO 2021.
”Concursul la care am participat a fost o provocare pentru care ne-am pregătit din greu. Perseverența și implicarea au fost două cuvinte cheie pe care le-am avut în minte pe tot parcursul pregătirilor pentru competiție. Ideea proiectului a pornit de la nevoia de stocare a energiei în exces, ceea ce ne-a pus pe gânduri și am căutat diverse soluții. Prima noastra idee consta într-o baterie hidro, însă după ce am făcut câteva calcule, ne-am dat seama că această soluție nu era viabilă pentru casele individuale. Totuși, am ales să dezvoltăm un proiect asemănător, înlocuind apa cu aer comprimat. Energia electrică în exces este folosită pentru pornirea unui compresor, care pompează aer într-o butelie. Din butelie, în funcție de cantitatea de energie necesară, aerul trece prin niște turbine, generând curent electric. Pe parcursul realizării proiectului, am trecut prin câteva provocări, din care am învățat o mulțime de lucruri. Locul I a venit neașteptat. Eram conștienți de faptul că am avut o prezentare foarte bună, dar și concurența era uriașă. Momentul în care am aflat locul pe podium mi-a stârnit un sentiment necunoscut pentru mine. Atâtea emoții și gânduri mi-au trecut prin minte. Atât de multă fericire am simțit, încât aproape că nu mi-a venit să cred că am câștigat.” David Ignat, membru al echipei RoDroids
”Am participat la orele de training și mentorat în cadrul proiectului INVENTRONICA de la Academia de Informatică din curiozitate, pasiune și, de ce nu, pentru a accepta o nouă provocare. Doream să aflu lucruri noi, voiam să-mi explorez limitele și să leg noi prietenii. Emoțiile la faza internațională nu ne-au copleșit, am fost degajați și siguri pe noi, iar finalul… a fost apoteotic, o explozie de bucurie. Tot efortul a fost răsplătit cu vârf si-ndesat! Iar rezultatul ne onorează, dar ne și obligă pe mai departe!” – Dora Glavan, membră a echipei RoDroids
”Acest concurs a reprezentat pentru mine nu doar o provocare pentru a-mi demonstra cunoștințele, ci și o oportunitate de a învăța lucruri noi și de a-mi cunoaște mai bine colegii minunați. În timpul „ședințelor” de lucru, care uneori ajungeau să ne ocupe toată ziua, treceam prin tot felul de provocări și emoții care nu pot fi descrise. Însă experiența pe care am avut-o în timpul concursului a fost fără precedent, egalată doar de emoțiile pe care le-am simțit după afișarea rezultatelor.” – Paul Vartolomei, membru al echipei RoDroids
”E o bucurie nespus de mare ca mentor când vezi cum semințele pe care le sădești în acești tineri, ajutându-i să-și descopere talentul și să-l șlefuiască, cresc odată cu munca și efortul depus de ei, și ajung să aducă roade și onoare nu numai nouă ca profesori, părinți sau susținători, dar și orașului și chiar țării.” – Mitel Ardelean, Mentorul echipei RoDroids
”Este o plăcere să poți vedea tineri pasionați, care sunt gata să lucreze și câte 12 ore pe zi pentru a-și putea pregăti cu excelență proiectul pentru competiție; din vacanța de vară au început să lucreze la el.” Răzvan Ardelean, Președintele Academiei de Informatică Brașov
”Suntem încântați, împliniți și mândri când vedem astfel de rezultate ale unor tineri brașoveni știind că noi ca fundație, cu ajutorul finanțatorilor Științescu am contribuit pentru ca aceste proiecte STEAM să prindă viață și să creeze contexte favorabile de creștere pentru tineri cu minți curioase și potențial fantastic. Suntem conștienți de cât efort și pasiune este nevoie pentru a obține rezultate remarcabile, și credem că pe lângă acestea, contează foarte mult procesul, modul în care elevii se raportează la învățare, la ce pot descoperi sub îndrumarea unor mentori valoroși care îi inspiră și îi ghidează și cum pot fi parte din soluții locale la probleme globale. Suntem mândri de ei, de echipa proiectului și de mentorii care an de an sunt activi, care aplică cu proiecte inovative și ne sunt alături în cadrul Fondului Științescu.” – Laura Popeea, Director Executiv Fundația Comunitară Brașov
Acest rezultat nu este singurul cu care comunitatea brașoveană se poate mândri.
Felicităm cele două echipe și pentru participarea la Concursul național de inventică ROSEF și pentru obținerea locului II și calificarea la două dintre cele 8 saloane internaționale de inovație care vor avea loc în perioada următoare în SUA, China, Europa, Africa, Dubai, Turcia, Asia.
Tot în week-end-ul 20-21 noiembrie a avut loc Concursul Code Kids Fest la Biblioteca Județeană Brașov, iar echipa de gimnaziu a obținut primul loc și s-a calificat la etapa națională.
Pentru Concursul de Inovație DaVinci, care se va derula în februarie 2022, s-au înscris ambele echipe.
În aprilie 2021, Fundația Comunitară Brașov, alături de Federația Fundațiile Comunitare din România, în parteneriat cu Romanian-American Foundation și finanțatorii locali: Rap Group, ATOS, Benchmark Electronics, Duvenbeck, Miele România, Pentalog și Diverco, a lansat ediția Științescu 4.0, cu 2 piloni: HUB 1.0, în cadrul căruia sunt finanțate proiecte din domeniul STEAM care au fost implementate cu succes într-una din primele 3 ediții ale Fondului Științescu și care pot fi replicate și scalate, cu impact în mai multe micro-comunități și Științescu 4.0 Clasic, pentru finanțarea proiectelor creative, inovatoare, care facilitează înțelegerea unor fenomene simple, cu care intrăm în contact în viața de zi cu zi.
Proiectul Academiei de Informatică, INVENTRONICA face parte din Științescu 4.0 Clasic, având un buget de 16.000 lei. Proiectul își propune ca 53 de copii cu vârsta între 7-18 ani să fie antrenați în 6 clase cu activități de electronică, iar 5 dintre aceștia să fie selectați pentru a participa în clasa de Cercetare-Dezvoltare-Inovare cu 32 întâlniri săptămânale și să realizeze proiecte cu care să participe la cel puțin un concurs de inovație pentru elevi.
Academia de Informatică Brașov este de 6 ani locul în care li se oferă tinerilor brașoveni șansa să-și descopere, să-și hrănească și să-și șlefuiască pasiunea pentru IT și inovație, să învețe să viseze la un viitor mai bun și să folosească tehnologia pentru a-l transforma în realitate.