Rolul Papei Ioan Paul al II-lea în Revoluţia din 1989

În timp ce comentatorii occidentali se străduiau să găsească explicaţii des­pre schimbările atât de rapide şi neaşteptate din Europa Centrală şi de Est, majori­tatea înclinând spre cauzele de natură economică, Ioan Paul a încercat să prezinte aceste evenimente şi implicaţiile lor de viitor, într-o altă abordare. La 13 ianuarie 1990, cu ocazia întâlnirii anuale cu corpul diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, Ioan Paul al II-lea le-a oferit diplomaţilor o interpretare provocatoare asupra a ceea ce se întâmplase până atunci. Irezistibila sete de libertate a dărâmat ziduri şi a des­chis porţi. Diplomaţii au notat, de asemenea, că „punctul de plecare” al Revoluţiei din 1989 „a fost adesea o biserică”. Pas cu pas „au fost aprinse lumânări, for­mând un drum al luminii, ca şi cum ar fi vrut să spună celor care, de atâţia ani, au legat orizontul omului de acest pământ, că nu se poate trăi la nesfârşit în lanţuri.

 Capitalele acestei părţi a continentului, Varşovia, Moscova, Budapesta, Berlin, Praga, Sofia şi Bucureşti au devenit tot atâtea etape ale unui lung pelerinaj spre libertatea devenită posibilă pentru că, până la urmă, femei, tineri şi bărbaţi şi-au în­vins frica…

Următorul ţel este să fie consolidată victoria, prin domnia legii, care trebuie să recunoască demnitatea umană ca sursă a dreptului. Legea trebuie să creeze ceva de preţ în fiecare dintre oameni, ca fiinţe morale libere, iar aceasta implică „respect pentru transcendent şi valorile perene”. Când omul se face el însuşi o „măsură a tuturor lucrurilor”, el „se transformă într-un sclav al propriei sale atitudini.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

La 14 februarie, la meditaţiile sale generale, Papa a început o serie de scurte meditaţii, în vederea pregătirii unui nou pelerinaj în Polonia, în anul următor, sub numele de „ciclul Jasna Gora”. Meditaţia din 21 februarie s-a ocupat de mesajul regelui Poloniei, Jan al IlI-lea Sobieski trimis Papei Inocenţiu al Xl-lea, după extra­ordinara sa victorie de la Viena din 1683: „Am venit, am văzut, Dumnezeu a în­vins”, ceea ce, a spus Ioan Paul al II-lea este exact ce s-a şi întâmplat în Europa Centrală şi de Est în 1989 “Deus  via”’ [Dumnezeu a învins]. La 28 martie, el a mulţumit „pentru făptul că precaritatea minciunilor a devenit clară” şi i-a mulţumit Fecioarei Maria, Regina Poloniei, „pentru toţi aceia pentru care adevărul a devenit putere”, adevăr care a triumfat asupra minciunii. Alte meditaţii au pus în legătură anii 1939 şi 1989, amintind de trădarea Poloniei de către URSS şi Aliaţii ei occiden­tali, insurecţia din Varşovia, şi lagărul de exterminare de la Auschwitz. Imperativul solidarităţii sociale şi capacitatea „de a fi diferit prin nobleţe” sunt învăţăminte ce pot fi extrase din prezent şi din evenimentele ultimei jumătăţi de secol.

Teme identice au marcat pelerinajul lui Ioan Paul al II-lea din Cehoslovacia liberă în aprilie 1990. Vizita de două zile în care au fost incluse Velehrad şi Bratis­lava, a început pe 21 aprilie la Praga, în catedrala Sfanţul Vitus, plină până la refuz cu episcopi, preoţi şi laici, mulţi din aceştia aparţinând fostei Biserici clandestine. Sute dintre cei prezenţi, mai ales cei mai în vârstă, suferiseră ani grei în închisori şi în lagăre de munca. Toţi aceştia sunt „învingători ai credinţei”, a spus Papa: „ai credinţă în Cristos răstignit, în momentul propriei voastre crucificări”; credinţa faţă de Duhul Sfânt „care v-a condus prin întuneric”, credinţa faţă de „succesorii lui Petru şi ai apostolilor, episcopii” şi „credinţa faţă de naţiune, care este în mod special exprimată în solidaritate cu cei persecutaţi şi în sinceritate cu cei care au căutat adevărul şi liber­tatea iubirii”. Sarcina lor de acum este să ridice o Biserică liberă ,pe temelia pe care aţi pus-o în aceşti ani de încercări .

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Ioan Paul al II-lea nu a fost singurul om de la Praga, care a gândit şi in­terpretat anul 1989 altfel decât modul în care oamenii de stat sunt obişnuiţi să in­terpreteze istoria. Dramaturgul Vâdav Havd, prietenul Papei a fost cel care a oferit o astfel de interpretare în strălucitorul său cu­vânt de întâmpinare a Papei, pe aeroportul din Praga, la 21 aprilie:

„Sfinţia Voastră Dragii mei compatrioţi,

Nu sunt sigur că ştiu ce este un miracol. Cu toate acestea, îndrăznesc să spun că, în acest moment, am participat la un miracol: omul care cu şase luni înainte s-a aflat întemniţat ca duşman al statului este acum Preşedintele acestui stat şi întâmpină cu bun venit pe primul pontif din istoria Bisericii Catolice care pune piciorul în această ţară.

Nu sunt sigur că ştiu ce este un miracol. Cu toate acestea, îndrăznesc să spun că în această după amiază am participat la un miracol: în acelaşi loc unde, cu cinci luni în urmă, în ziua în care ne-am bucurat de canonizarea Sfintei Agnes de Boemia, atunci când s-a deds viitorul ţării noastre, astăzi capul Bisericii Catolice va celebra Liturghia şi probabil va mulţumi sfintei noastre pentru intervenţia ei înaintea Lui, cel care ţine în mâinile sale cursul neştiut al lucrurilor.

Nu sunt sigur că ştiu ce este un miracol. Cu toate acestea îndrăznesc să spun că în acest moment am participat la un miracol: într-o ţară devastată de ideologia urii, a sosit mesagerul iubirii; într-o ţară devastată de o guvernare a ignoranţei, a sosit simbolul viu al culturii; într-o ţară care, cu puţin timp în urmă, a fost devastată de ideea confruntării şi divizării, a sosit mesagerul păcii, dialogului, toleranţei reciproce, stimei şi înţelegerii calme, mesagerul unităţii fraterne în diversitate.

In timpul acestor lungi decenii, Spiritul a fost interzis în ţara noastră. Am onoarea să fiu martor la momentul in care pământul ei este sărutat de apostolul spiritualităţii.

Bine aţi venit în Cehoslovacia, Sfinţia Voastră”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.