România a atras 4,7 miliarde de euro de pe piețele internaționale

România, prin Ministerul Finanțelor, a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin prima ieșire a statului român pe piețele externe în anul 2026. Aceasta a avut loc în 25 februarie, cu doar 3 zile înainte de începerea conflictului din Iran, evitând astfel creșterea costurilor de finanțare care au urmat declanșării ostilităților.

Banii au fost obținuți prin emiterea de euroobligațiuni – titluri prin care statul se împrumută de la investitori instituționali pe piețele internaționale și se angajează să le returneze suma peste mai mulți ani, împreună cu dobândă.

Prin această operațiune, România a acoperit aproape jumătate din necesarul de finanțare externă estimat a fi realizat prin emisiuni de euroobligațiuni pentru anul 2026.

Citeste și:  Autocamion încărcat cu 24 de tone de îngrășământ, răsturnat pe DN13 la Hoghiz

Interesul investitorilor a fost foarte ridicat, cererea totală pentru obligațiunile românești depășind 15,5 miliarde de euro, de peste trei ori mai mult decât suma pe care statul a dorit să o împrumute. Acest lucru a permis României să obțină condiții mai bune de finanțare, adică dobânzi mai mici decât cele estimate inițial și chiar sub nivelul cotațiilor pieței la acel moment.

Astfel, România, prin Ministerul Finanțelor, a accesat o tranșă de 2,25 miliarde EUR pe o maturitate de 7 ani (2033), o nouă tranșă de 2 miliarde USD pe 10 ani lung (iulie 2036) și 750 milioane EUR reprezentând redeschiderea emisiunii scadente în septembrie 2044. După stabilirea finală a marjelor, tranzacția s-a încheiat cu un randament de 4,638% și un cupon de 4,625% pentru tranșa de 7 ani EUR, un randament de 5,750% și un cupon de 5,750% pentru cea de 10 ani lung USD și un randament de 5,966% și un cupon de 6,000% pentru redeschiderea emisiunii denominate în EUR scadentă în anul 2044.

Citeste și:  Primăvara aduce TEZAUR: Dobânzi de până la 7% pe an

„Prima emisiune de euroobligațiuni a României din 2026 a fost un real succes și arată încă o dată încrederea investitorilor internaționali în economia românească și în măsurile luate de Guvern pentru stabilizarea finanțelor publice”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Fondurile atrase vor fi folosite pentru finanțarea deficitului bugetar și pentru refinanțarea unor împrumuturi mai vechi ale statului, precum și pentru consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziția Trezoreriei.

La emisiune au participat câteva sute de investitori internaționali prin mai mult de 500 de ordine cumulate în toate cele 3 tranșe, inclusiv instituții oficiale internaționale și bănci centrale pe lângă fonduri de investiții, bănci și fonduri de pensii și asigurări, acoperind regiuni geografice diferite (Europa, America, Asia și Orientul Mijlociu), ceea ce confirmă interesul ridicat și diversificat pentru titlurile de stat emise de România.

Citeste și:  O nouă analiză Moody’s confirmă stabilitatea financiară a României și validează măsurile de echilibru bugetar 

Tranzacția a fost intermediată de către BofA Securities Europe SA, Deutsche Bank Aktiengesellschaft, Erste Group Bank AG, ING Bank N.V., Raiffeisen Bank International AG, și Société Générale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.