România a cucerit medaliile de bronz la Campionatul European de handbal feminin Under 19

Echipa naționala de handbal feminin sub 19 ani a României a cucerit medaliile de bronz la Campionatul European Under-19 EHF EURO 2023, după ce a învins formaţia Portugaliei cu scorul de 39-32, în finala mică.

România, care a fost învinsă de Portugalia cu 36-30 în prima fază a grupelor, a avut la pauză un avans de cinci goluri, 18-13, iar în partea secundă avansul a ajuns să fie la un moment dat de zece goluri, 27-17 (min. 41). Echipa lusitană s-a apropiat la cinci goluri, 32-27, dar problema învingătoarei nu s-a pus niciun moment, România câştigând cu 39-32.

Pentru echipa antrenată de Simona Maior-Paşca, Valentina Ardean Elisei şi Luminiţa Dinu au marcat Alisia Lorena Boiciuc (8 goluri), Maria Diana Lixăndroiu (8), Anamaria Mihaela Grigore (7), Rebecca Geamănu (4), Denisa-Roxana Romaniuc (4), Denisa Marina Pavel (3), Mariam Nadia Mohamed (3), Sorina Florentina Brînduşa (1), Cristina-Elisa Danciu (1).

Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

Golurile învinselor au fost reuşite de Constanca Sequeira (8), Luciana Rebelo (7), Sofia Ferreira (6), Naide Goncalves (4), Carmen Figueiredo (3), Luana Jesus (2), Julia Figueira (2).

Ultima clasare pe podium pentru naționala feminină de handbal U19 a României data din anul 2007 (medalii de bronz).

România a fost a cincea în 2019 şi 2021 la Europeanul Under-19. România are două titluri de campioană europeană U19, în 1998 şi 2000.

Foto, digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.