România are peste 200 de pârtii omologate! Brașovul – destinație de Top pentru Sporturile de Iarnă

România are peste 200 de pârtii omologate, cu diferite grade de dificultate, potrivite atât pentru cei care abia încep să se îndrăgostească de sporturile de iarnă, dar şi pentru cei mai experimentaţi, potrivit Ministerului Economiei Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).

„Pentru că iarna deja îşi face simţită prezenţa, iar sezonul vacanţelor se apropie, foarte mulţi turişti se orientează spre staţiunile montane. Aici pregătirile au început deja, ba chiar în unele staţiuni de pe Valea Prahovei instalaţiile pentru zăpadă artificială au fost puse deja în funcţiune pentru iubitorii de zăpadă. Schi, snowboarding, tubbing sau săniuş, turiştii pasionaţi de sporturile de iarnă au la dispoziţie zone speciale pentru oricare din aceste activităţi, în funcţie de preferinţe”, se arată în postare.

Citeste și:  Au apărut brazii de Crăciun în piețele din Brașov! Oferte pentru toate gusturile și buzunarele

Ministerul Economiei Antreprenoriatului şi Turismului precizează că, prin Masterplanul investiţiilor în turism, iniţiat în 2009 şi continuat de MEAT, au fost finanţate şi finalizate 16 investiţii, sumele alocate depăşind 660 milioane de lei.

Astfel, au fost amenajate 42 de pârtii de schi, cele mai multe fiind în judeţele Hunedoara (14), Braşov (6) şi Harghita (5) şi şase pârtii de legătură, toate în judeţul Braşov.

De asemenea, au fost instalate opt telescaune în judeţele Hunedoara (2), Braşov (2), Vâlcea (1), Harghita (1), Bihor (1) şi Prahova (1), patru unităţi de teleschi în judeţele Vâlcea (2), Hunedoara (1) şi Harghita (1), cinci telegondole noi în Hunedoara (2), Suceava (1), Vâlcea (1) şi Maramureş (1), precum şi o unitate de transport tip bandă rulantă în judeţul Prahova.

Citeste și:  A murit Mircea Diaconu. Actorul avea 74 de ani și suferea de cancer de colon

Totodată, 13 instalaţii de zăpadă artificială au fost construite în judeţele Hunedoara (2), Braşov (2), Prahova (2), Harghita (2), Suceava (2), Vâlcea (1), Maramureş (1) şi Bihor (1) şi au fost realizate trei instalaţii, în judeţul Hunedoara (1), Suceava (1) şi Maramureş (1).

Printre alte facilităţi pentru iubitorii sporturilor de iarnă se numără amenajarea unui Fun Park în judeţul Prahova, o trambulină K90 în judeţul Braşov, o estacadă pentru căţărări pe panou de gheaţă în judeţul Prahova şi două trasee de biatlon în judeţul Braşov. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.