România va prelua președinția Rutei Cafenelelor Istorice a Consiliului Europei în cadrul unui eveniment festiv, organizat la Cluj-Napoca, sâmbătă, 29 iunie 2024. Responsabilitatea îi va reveni domnului Arnold G. Klingeis, ambasador onorific al rutei și reprezentat al cafenelei Palatului Brukenthal din Avrig. În total, țara noastră are 13 obiective turistice incluse în acest itinerar internațional, situate în Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, Târgu Mureș, Pitești și Bușteni.
Ruta Cafenelelor Istorice este primul produs turistic aflat în coordonarea României, de la înființarea acestui program al Consiliului Europei, în urmă cu 40 de ani. Traseul cultural acoperă alte 14 țări, respectiv Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Portugalia, Slovacia, Spania, Elveția și Turcia, și reunește, astfel, cafenelele cu o istorie bogată și atmosferă unică de pe aceste teritorii.
Ruta Cafenelelor Istorice le oferă turiștilor oportunitatea de a porni într-o călătorie tematică încântătoare. Vizitatorii vor putea descoperi luxul cafenelelor de aur, având, totodată, ocazia de a se familiariza cu rolul important pe care acestea l-au avut în trecut și pe care, de altfel, continuă să-l aibă în modelarea istoriei culturale a Europei de astăzi. În scopul promovării rutei și a obiectivelor turistice din România, precizăm că operatorii privați au dezvoltat și o serie de produse și circuite atractive, realizând inclusiv o broșură de prezentare.
Ruta Cafenelelor Istorice este, astfel, una dintre cele 12 Rute Culturale ale Consiliului Europei din care România face parte. Țara noastră are 50 de obiective turistice incluse în acest program, prin intermediul cărora beneficiază de o vizibilitate tot mai mare pe plan internațional. La ceremonia de preluare a președinției vor fi prezenți reprezentanți ai Consiliului Europei și ai Institutului European al Rutelor Culturale din Luxembourg, precum și manageri ai Rutelor Culturale Certificate de Consiliul Europei.