România revine la Eurovision 2026. EBU a anunțat lista celor 35 de țări participante

Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) a anunțat luni lista celor 35 de țări ale căror posturi publice vor participa la Concursul Muzical Eurovision 2026, care va avea loc la Viena. Numărul participanților este cu doar două mai mic decât la ediția din 2025, în contextul unor retrageri importante, dar și al revenirii unor țări absente în ultimii ani.

Potrivit EBU, România, Republica Moldova și Bulgaria revin în competiție în 2026, reveniri care compensează parțial retragerea Spaniei, Islandei, Olandei, Irlandei și Sloveniei. Lista participanților include și Israelul, a cărui prezență a generat reacții și nemulțumiri, fiind unul dintre motivele invocate pentru retragerea celor cinci state.

Citeste și:  Bal caritabil „ȘANSĂ la VIAȚĂ pentru OANA”, organizat pe 20 decembrie la Brașov

Din așa-numitul grup „Big 5” – Franța, Italia, Germania, Regatul Unit și Spania – vor participa în 2026 patru țări: Franța, Italia, Germania și Regatul Unit. Acestea, alături de Austria, țara gazdă, sunt calificate automat în finala din 16 mai. Celelalte state vor concura în semifinale, programate pe 12 și 14 mai, cu câte 15 participanți în fiecare rundă.

Un caz aparte este cel al Belgiei. Deși televiziunea publică flamandă VRT și-a exprimat anterior nemulțumirea față de participarea Israelului, Belgia va fi prezentă la Eurovision 2026 prin postul public francofon RTBF, care a adoptat o poziție mai moderată în această controversă.

În schimb, Canada nu va participa la ediția din 2026, deși postul public CBC își exprimase interesul. Decizia a fost justificată prin costurile ridicate ale participării.

Citeste și:  Prezența obligatorie la cursuri, fără efecte majore la Universitatea Transilvania. Mai puține cereri de renunțare și transfer

EBU a anunțat și o serie de modificări ale regulamentului, menite să răspundă controverselor din ultimii ani. Printre acestea se numără revenirea juriului în semifinale, reducerea numărului de televoturi per fan de la 20 la 10, precum și măsuri suplimentare de securitate pentru prevenirea voturilor frauduloase.

Directorul festivalului, Martin Green, a transmis că ediția din 2026 va marca 70 de ani de Eurovision, subliniind rolul concursului ca spațiu de întâlnire al culturilor și limbilor europene.

Vânzarea biletelor pentru Eurovision 2026 va începe pe 13 ianuarie, însă cei interesați trebuie să se înregistreze până pe 19 decembrie, la miezul nopții, pentru a putea avea acces ulterior la achiziție.

Citeste și:  A intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2025-2026! Rute internaționale extinse, trenuri moderne și timpi reduși la frontieră

În edițiile din 2023, 2024 și 2025, Eurovision a avut 37 de țări participante, în timp ce recordul absolut rămâne 43 de țări, atins în mai multe ediții anterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.