România și Azerbaidjan își intensifică nivelul de cooperare economică și turistică, prin lansarea zborului direct Baku – București

Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, a participat luni, 03 iunie a.c., la conferința de lansare a rutei de zbor Baku – București, organizată la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Profitând de ocazie, demnitarul a evidențiat importanța acestui pas pentru consolidarea relațiilor bilaterale, în special din perspectiva impulsionării antreprenorilor locali și azeri de a explora noi oportunități de colaborare și investiții. Frecvența zborului, operat de Azerbaijan Airlines, va fi de două curse pe săptămână, în zilele de luni și joi, durata unei călătorii fiind de trei ore.

„Este un moment istoric pentru relaţiile diplomatice dintre România și Azerbaijan. Faptul că astăzi avem o rută, un zbor direct, va creşte cu certitudine nivelul relaţiilor bilaterale economice şi, implicit, al numărului de turişti”, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea. Demnitarul a subliniat și importanța turismului de afaceri, în calitate de prim beneficiar al noului zbor, menționând, totodată, potențialul semnificativ de dezvoltare pentru antreprenorii români. „Sunt convins că această nouă conexiune aeriană va face în aşa fel încât antreprenorii români să iasă din zona de confort și, astfel, să meargă în Azerbaijan, unde sunt bine primiţi”, a mai precizat ministrul.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

Schimburile comerciale România-Azerbaijan ating, în prezent, valoarea de 330 de milioane de dolari. Astfel, în țara noastră sunt înregistrate 94 de societăți comerciale cu capital azer, cumulând un capital social subscris de 8,2 mil. USD. Totodată, Azerbaidjan se clasează pe locul 70 în topul investițiilor, în echivalent valută, și pe locul 77 în privința numărul companiilor. Un exemplu relevant este SOCAR Petroleum. Societatea comercială, cu capital mixt, a creat şi consolidat o piaţă de desfacere a produselor şi serviciilor, fiind unul dintre jucătorii importanți pe piaţa distribuţiei de carburanţi din nord-estul ţării.

Referitor la consolidarea cooperării economice bilaterale, precizăm că un alt pas important a fost realizat în cursul lunii trecute. Mai exact, Transelectrica, operatul național al sistemului energetic, a semnat un memorandum de înțelegere, care va facilita implementarea acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria privind Parteneriatul Strategic în domeniul Dezvoltării şi Transportului Energiei Verzi – Proiectul „Green Energy Corridor”. Scopul este înființarea, alături de AzerEnerji JSC, Georgian State Electrosystem și MVM Zrt, a unei societăți de tip Joint Venture, cu sediul în țara noastră.

Citeste și:  Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice

Din punct de vedere turistic, România este pregătită să primească noi vizitatori, din această regiune. Peisajele pitorești, cultura și tradițiile, ospitalitatea localnicilor și diversitatea oportunităților de cazare sunt câteva din atracțiile destinației noastre, care se armonizează cu dorința de cunoaștere a populației azere. Mai mult, pentru a promova aceste caracteristici ale țării noastre, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în colaborare cu reprezentanți ai industriei de turism, organizează în perioada 06-10 iunie a.c. un tur special, dedicat bloggerilor din Azerbaidjan, care va avea loc  în mai multe zone, precum Constanța, Valea Prahovei, Brașov și București.

Inițiativa companiei aeriane Azerbaijan Airlines de lansare a zborului direct, Baku – București a fost întâmpinată și susținută de Excelența Sa, domnul Vasile Soare, ambasadorul plenipotențiar al României în Azerbaidjan, dar și de către Excelența Sa, domnul Gudsi Osmanov, ambasadorul Azerbaidjanului în România. La conferință au mai participat și Consulul Onorific al Republicii Kazakhstan la Constanța, doamna Corina Martin, dar și Adrian Mutu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.