România oferă sprijin constant pentru populația civilă din Fâșia Gaza

În cursul zilei de luni, 8 decembrie, o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a desfășurat o misiune de evacuare medicală a 8 pacienți palestinieni din Fâșia Gaza, grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 29 de aparținători.

Astfel, aeronava MApN a decolat de pe aeroportul Otopeni în jurul orei 07:00, cu destinația Israel – Aeroportul Internațional Ilan și Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 11:30.

După îmbarcarea pacienților și aparținătorilor, dar și efectuarea evaluării medicale, avionul a decolat de pe aeroportul din Israel, în jurul orei 17:30 cu destinația București – Baza 90 Transport Aerian – Otopeni, unde a aterizat la aproximativ ora 22:00.

Citeste și:  „Liliacul”, două reprezentații sold-out, la sfârșitul acestei săptămâni

Pe toată durata transportului, asistența medicală a fost asigurată de către o echipă formată dintr-un medic și un asistent din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgență București, respectiv un medic și doi asistenți medicali de la MApN. Pentru buna desfășurare a misiunii, la bordul aeronavei a fost și un ofițer de legătură din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență.

De asemenea, după aterizare, pacienții și aparținătorii au beneficiat de asistența medicală și transport din partea echipajelor ISU București-Ilfov.

Ulterior, cu sprijinul unei aeronave slovace, 2 pacienți și aparținătorii acestora au fost transportați în Regatul Norvegiei, respectiv 4 pacienți cu aparținătorii acestora în Regatul Belgiei. Ceilalți 2 pacienți vor primi îngrijiri de specialitate în unități medicale din țară.

Citeste și:  Au început lucrările de consolidare a străzii Cibinului

Misiunea a fost executată în urma solicitărilor primite de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, din cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Operațiunea a fost realizată în strânsă colaborare între Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență, Forțele Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Ministerul Sănătății, Organizația Mondială a Sănătății, Unitatea de Coordonare a Activităților Guvernamentale în Teritorii (COGAT), unitate din cadrul Ministerului Apărării al Israelului, Habitat for Humanity.

Aceasta este a 8-a misiune de sprijin, realizată în acest an, pentru populația civilă din Fâșia Gaza. Astfel de acțiuni au mai avut loc în lunile ianuarie, martie, aprilie, mai, iulie, septembrie și octombrie.

Citeste și:  Primii colindători au ajuns la Primăria Brașov

De asemenea, în cursul anului trecut s-au mai desfășurat alte 3 misiuni de acest tip.

Prin acest demers, țara noastră își reconfirmă rolul de partener de încredere, implicat în asistența umanitară, transportul pacienților în stare gravă și oferirea de tratamente medicale de specialitate.

Sursa: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.