România va fi promovată la două târguri internaționale de de turism, în luna februarie

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va promova România la două târguri de turism internaţionale, în luna februarie, a anunţat vineri instituţia, potrivit Agerpres.

„Borza Internazionale del Turismo (BIT) Milano şi International Mediterranean Tourism Market (IMTM) Tel Aviv sunt următoarele două târguri internaţionale de turism la care Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va participa în această lună, alături de organizaţiile, asociaţiile şi patronatele de profil, precum şi împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale”, se menţionează în comunicatul MAT.

Conform sursei citate, BIT Milano s-a remarcat ca „indicator al noilor tendinţe din sectorul turistic, furnizând semnale relevante privind alegerile călătorului contemporan care, acum mai mult ca niciodată, caută experienţe unice”.

Citeste și:  Declarație comună privind Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Manifestarea expoziţională se deschide duminică, 12 februarie.

„În comparaţie cu alte târguri de turism, se remarcă prin formula sa multitarget: prima zi a evenimentului este dedicată consumatorilor, în timp ce următoarele două zile, respectiv 13 şi 14 februarie, sunt deschise doar profesioniştilor din domeniu”, se mai precizează în comunicat.

România va fi prezentă la BIT Milano cu stand standard de 54 mp, sub formă de insulă, care va permite partenerilor prezenţi să-şi desfăşoare activitatea de o manieră optimă.

„Pe întreaga durată a evenimentului, vor fi prezenţi doi meşteri populari. Este vorba despre Elena Torac din Bucovina, meşter în încondeierea ouălor, şi Mariana Stan din Săpânţa, meşter în ţesut şi confecţionat zgărdane şi brăţări. Mai mult decât atât, în prima zi a târgului, autenticitatea ţării noastre va fi promovată de încă trei meşteri populari, specializaţi în ţesut şi pictat, şi vor fi organizate degustări de produse tradiţionale româneşti din Maramureş şi Bucovina”, precizează sursa citată.

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

IMTM Tel Aviv este cel mai mare târg de turism din Mediterana de Est şi totodată cel mai mare târg de turism din Isarel, fiind organizat în perioada 14-15 februarie.

„Participarea ţării noastre la această manifestare expoziţională are o importanţă specială: peste 3% dintre israelieni sunt originari din România, iar dacă luăm în considerare şi familiile acestora, atunci numărul creşte considerabil, la fel ca interesul lor pentru destinaţia turistică România”, se mai spune în comunicat.

Standul naţional este standard, de 48 mp, iar publicul larg va putea face cunoştinţă cu unele dintre tradiţiile româneşti. Astfel, judeţul Suceava se va prezenta la manifestarea expoziţională cu un meşter care va încondeia ouă, Veronica Semeniuc, iar judeţul Maramureş va promova olăritul, prin demostraţiile meşterului Daniel Leş.

Citeste și:  RATBV introduce temporar linia 97

Sursa. Agerpres / Foto. Travelmakertours.com/visit-romania-travel-tips

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.